Într-o videoconferinţă cu prefecţii din întreaga ţară, premierul Călin Popescu Tăriceanu a făcut ieri apel la autorităţile judeţene pentru ca imobilele retrocedate prin decizii definitive să ajungă la proprietarii de drept. Primul ministru le-a explicat prefecţilor modalitatea de funcţionare a Fondului Proprietatea şi felul în care înţelege eficientizarea actului de justiţie.
În privinţa noilor legi ale proprietăţii, premierul a precizat că marţi va prezenta Parlamentului acest pachet legislativ, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea. Deoarece se aşteaptă o reacţie a opoziţiei, care va depune cu siguranţă o moţiune de cenzură, votul final va fi dat pe 22 iunie. Conform lui Călin Popescu Tăriceanu, actuala lege a retrocedării “nu rezolvă în vreun fel problema şi era doar la stadiul de promisiune”.
Pentru despăgubirea celor ale căror imobile au fost confiscate abuziv de către regimul comunist, însă nu pot fi retrocedate în natură, pentru că fie au fost demolate, fie au fost deja vândute şi nu se mai poate interveni prin decizie guvernamentală, Executivul a decis înfiinţarea Fondului Proprietatea. Acesta va reuni acţiunile şi activele deţinute de stat la o serie de socie-tăţi comerciale, va fi listat la Bursă iar proprietarii vor primi, în mod echitabil, acţiuni pe care le vor putea păstra sau tranzacţiona.
În ceea ce priveşte reforma în justiţie, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că este necesară eficientizarea actului justiţiei, pentru că integrarea europeană depinde în mare măsură şi de acest lucru, iar obiectul acestei reforme trebuie să fie statul de drept.
C.A.
Într-o videoconferinţă cu prefecţii din întreaga ţară, premierul Călin Popescu Tăriceanu a făcut ieri apel la autorităţile judeţene pentru ca imobilele retrocedate prin decizii definitive să ajungă la proprietarii de drept. Primul ministru le-a explicat prefecţilor