Romanul are tinere de minte. Prin urmare, sint convins ca foarte multi dintre cei care au urmarit, fie si doar partial, dezbaterile electorale de anul trecut isi mai aduc aminte de gravele acuzatii lansate din tabara fostei opozitii catre membrii cabinetului Nastase.
Cu sufletul la gura vor fi urmarit romanii hirtiile acuzatoare fluturate de Traian Basescu in scandalul televiziunii lui Mitrea de la Constanta. Se va fi infiorat tara auzindu-i pe membrii ADA cum povesteau despre tunurile trase pe bani publici de Dan Ioan Popescu, Adrian Nastase, Dan Nica, Gabriel Oprea si de multi, multi altii.
Nu neaparat din dorinta de a-i vedea adusi in fata procurorilor sa dea cu subsemnatul, desi nu neg ca vor fi existind si multi romani exasperati de ceea ce se intimpla in tara si care au ajuns sa viseze acest lucru, dar, mai ales, din nevoia de a sti ce s-a intimplat atita amar de ani cu banii publici, am trait in ultimele sase luni cu speranta la gura.
Speranta ca, dupa o luna, doua, trei, patru, se va gasi macar un ministru dintre cei vajnici ai cabinetului Tariceanu in stare sa prezinte opiniei publice un raport detaliat al jafului pesedist.
Ce s-a ales, doamna Mona Musca, de acuzatiile la adresa lui Razvan Theodorescu? Ori de cele in care pomeneati de matrapazlicurile lui Dinu Sararu? Unde sint, domnule Dobre, rapoartele despre clientii politici serviti regeste cu felii mari din tortul banilor publici de Miron Mitrea sau Sergiu Sechelariu? Ce s-a ales de anchetele mult promise in legatura cu modernizarea Portilor de Fier? Si, la
urma urmelor, unde sint, domnule presedinte, „tepele" acelea atit de metaforice din Piata Victoriei?
Nu se intimpla nimic. Ascunzindu-se in spatele sistemului nereformat al justitiei, dind vina ba pe Botos, ba pe Amarie, ba pe mama lor care i-a facut fara noroc, ministrii cabinetu