Primaria municipiului Oradea se pregateste sa reia licitatia pentru desemnarea operatorului de salubrizare din oras, dupa ce a cheltuit aproape un miliard si jumatate de lei pe "consultanta" in vederea realizarii unui caiet de sarcini inutil. Noutatea este ca de data aceasta, actul in cauza va fi intocmit de catre angajatii municipalitatii.
Pentru intocmirea unui studiu si a altor proceduri legale pentru licitatia concesionarii serviciului de salubritate, anul trecut, Primaria a angajat o firma de avocatura din Bucuresti. Toate aceste servicii au fost platite, insa, din banii oradenilor, care au fost nevoiti sa scoata din buzunare suma de 1,4 miliarde lei.
Cu toate acestea, municipalitatea are un departament juridic cu zeci de angajati.
Comisia de licitatie, formata din 17 persoane, a "muncit" in zadar mai bine de o luna, citind peste 2.000 de pagini si ajungand la concluzia ca nici una dintre cele sapte firme inscrise nu indeplineste conditiile impuse. Astfel, s-a hotarat anularea licitatiei si chiar refacerea caietului de sarcini.
Acest lucru poate insemna orice, de la corectitudine pana la favorizarea unuia sau altuia dintre ofertanti, viitorul act putand fi redactat in asa fel incat sa se "potriveasca" doar uneia dintre firme, de preferinta cea care "da mai mult". Cunoscand averile nemasurate acumulate de sefii Primariei in numai cativa ani de "domnie", concluzia poate fi una singura.
De data aceasta, insa, caietul de sarcini va fi executat de functionarii Primariei, asa cum trebuia facut de la inceput, fara a mai vira in conturile firmei bucurestene cele 1,4 miliarde de lei.
Licitatia pentru alegerea unei societati care sa mature strazile din municipiul resedinta a judetului Bihor s-a prelungit de la inceput suspect de mult. I