Titlul este incitant (Nu pe gura!), distributia incepe cu Audrey Tatou (protagonista celebrului succes de box-office Amélie), filmul a luat trei premii Cesar si a fost nominalizat la Globurile de Aur pentru cea mai buna productie straina, este musical si nu e produs la Hollywood. Asta e partea de marketing. Buna! Ceea ce ar trebui sa ne determine sa scriem cronica unui succes anuntat.
Dar: Audrey Tautou are un rol secundar, poate chiar prea secundar. Filmul nu este un musical in acceptiunea hollywoodiana sau macar londoneza a termenului.
Este o opereta scrisa la inceputul secolului trecut. Asa ca s-ar putea sa aveti serioase probleme cu muzica. De gustibus! E lung, iar unele pasaje se cereau eliminate, in ciuda ambitiei regizorului de a pastra intact libretul original.
Si totusi: Fantoma succesului inregistrat de Amélie bantuie serios. Isabelle Nanty (Georgette in pelicula lui Jeunet) are principalul rol secundar feminin si o prestatie de inalta clasa. Atmosfera anilor ’20 a fost re-creata cu rigurozitate, ceea ce a adus filmului doua premii César pentru costume.
Regizorul a ales varianta, aparent riscanta, de a-i lasa pe actori sa cante, cu limitele de rigoare, in dauna celei de a dubla vocile sau de a folosi profesionisti, carora le-ar fi fost mai greu sa interpreteze si partitura dramatica.
Culmea, singurul cantaret din distributie este Lambert Wilson, care insa a excelat la capitolul actorie, realizand un rol absolut remarcabil, ocazie pentru aputea constata ca limba franceza vorbita cu accent american este cel putin la fel de savuroasa ca engleza frantuzita.
Am lasat la urma punctul forte al filmului: textul absolut senzational, care insa presupune ca spectatorii sa cunoasca suficient de bine limba franceza pentru a putea ignora traducerea, care, departe de a fi eronata, nu poate sa surprinda
