Vom mai avea, probabil, inflatie corectiva de-a lungul intregului an. Poate chiar si in anul viitor. Corectiile de preturi sunt absolut necesare. Fiindca numai asa vom scapa de inflatia ascunsa. Inflatia din aprilie, de 1,8%, i-a speriat pe multi. Corul de Casandre s-a si grabit sa afirme ca va fi ratata tinta pentru 2005, de numai 7%.
Vineri insa, Institutul National de Statistica a facut publica rata inflatiei din mai. De numai 0,3%. Pesimismul s-a mai estompat. Nu insa total. Inflatia anualizata, purtand povara ratei inalte din aprilie, insumeaza 10%. Cu trei procente deasupra tintei. Dar pana in decembrie mai sunt inca sapte luni.
Primul trimestru din acest an se incheiase promitator. Dezinflatia mersese snur: 0,8% in ianuarie, 0,6% in februarie si 0,3% in martie. Dupa care a urmat dusul rece din aprilie, cand inflatia a crescut intr-o luna mai mult decat in cele doua precedente laolalta. Din cauza scumpirii gazelor naturale si a cresterii accizelor.
Dupa ce viitura a trecut, cotele inflatiei au revenit la nivelul din martie. Dar si in mai, ca si in lunile precedente, o mare parte a inflatiei a fost produsa de corectiile de preturi. Scumpiri semnificative au fost, cu deosebire, la utilitati: transport urban, apa si canal, servicii postale.
Vom mai avea, probabil, inflatie corectiva de-a lungul intregului an. Poate chiar si in anul viitor. Corectiile de preturi sunt absolut necesare. Fiindca numai asa vom scapa de inflatia ascunsa. Ceea ce nu inseamna insa ca preturile trebuie sa fie corectate... de dragul corectiilor. Si nici pentru a acoperi munca prost organizata. Cand cresc preturile la utilitati, indeosebi la energie termica si la energie electrica, influentele in celelalte preturi sunt nu numai obiective, ci si subiective.
De multe ori, inflatia e rezultatul unor stari emotionale. Temporar inregistram cresteri mari, d