Stimata d-na Sanziana Pop,
Ma gandesc demult sa va scriu, dar rusinea ma impiedica. Daca o fac, este pentru ca ma scufund intr-o gaura neagra, care risca sa ma traga la fund. Va cer sfatul intr-o problema extrem de jenanta, pe care in afara de mine o stie doar Dumnezeu. Preotului n-am avut curaj sa i-o spun, si din cauza asta n-am mai fost sa ma spovedesc. Am 30 de ani si sunt necasatorita. Traseul vietii mele a fost aproape fara cusur. Am fost o eleva buna, o studenta eminenta, iar acum lucrez intr-o mare firma particulara, unde ma bucur de stima si aprecierea colegilor. Problema mea a fost si este viata sentimentala, pe care am neglijat-o ca sa imi duc la sfarsit telul profesional. Am avut cateva relatii dar de scurta durata, pentru ca n-am reusit sa-mi gasesc un corespondent. Pun mare pret pe inteligenta si pe puterea de a comunica. Din nenorocire, in urma cu aproape doi ani, am intalnit un barbat deosebit, de care m-am indragostit. Nu e frumos si e mai mare cu 14 ani decat mine, dar este afectuos, cultivat, avem o comunicare deosebita, pur si simplu as vorbi cu el zile si nopti intregi. Dar are un mare defect: este casatorit. Si cu toate acestea, il iubesc. Asa ca de peste un an, am devenit ceea ce dispretuiam pana acum cel mai mult: amanta unui barbat insurat. Ba si mai rau, amanta unui tata a doi copii, doi baieti aflati la varsta adolescentei. Am incercat adeseori sa ma rup, sa intrerup aceasta legatura injositoare, dar sentimentele sunt mai puternice decat mine, si am luat-o mereu de la inceput. Si el ma iubeste. E la fel de neputincios ca si mine, de altfel e gata sa divorteze, doar ca eu ma opun categoric acestui final. Am oare dreptul sa desfac o familie? Vor putea cei doi copii sa traiasca fara sa ma urasca? El spune ca nu poate trai fara mine si ca m-a asteptat toata viata. Ca mariajul lui e demult incheiat. Ca are dreptul la bucurie si drago
