In urma cu o luna, pe adresa redactiei a sosit o scrisoare ciudata. Un grup de tarani dintr-un sat ardelean ne chemau pe un ton de alerta, sa anchetam disparitia unor icoane."Ne adresam dvs. cu disperare. Poate ni-ti aduce liniste-n sat. Am fost jefuiti. Cele mai valoroase obiecte din patrimoniul bisericii lipsesc..." Semnata "Consiliul parohial al satului Sacalu de Padure, jud. Mures", scrisoarea ne-a pus pe drum. Nu atat furtul icoanelor ne interesa (se fura cu sutele in ultima vreme), cat dependenta acelor tarani de dovezile stravechimii lor. Asta am si gasit: veneratia nesfarsita a unor oameni fata de urmele stramosesti. Un sat care fara icoanele sale incepe sa moara.
Din spatele unui dulap cenusiu de fier, ofiterul de politie trage afara o icoana uriasa. O reazima cu solemnitate de peretele biroului sau, apoi se retrage cativa pasi intru contemplare. Privim amandoi fascinati. Un Dumnezeu de o stralucire orbitoare sade pe-un tron de aur in slavile azurii ale cerului, invesmantat intr-o mantie purpurie. Cu un zambet vag, abia perceptibil, si cu doua degete ridicate in vazduh, binecuvanteaza intreg universul asezat la picioarele Lui. Doar muzica mai lipseste din aceasta imagine biruitoare a apoteozei divine, pictata in culori care ard. Icoana din fata mea e zugravita pe lemn, capodopera a celebrului pictor-taran din Ardeal, Teodor Zugrav. Se zice ca doar cu banii care s-ar lua pe ea s-ar putea ridica o intreaga biserica. Dar Dumnezeul care ma priveste in ochi este instrainat. Un Dumnezeu in exil. Dumnezeul unui sat din judetul Mures, care si-ar da viata sa-L primeasca inapoi. Un Dumnezeu "furat" impreuna cu alte icoane, in conditii bizare, din satul muresean Sacalu de Padure.
Suflet risipit
Ceea ce e sigur e ca icoanele au disparut. Cele mai vechi si mai pretioase, mandria unui sat de batrani. Pana mai ieri - dar ce inseamna ieri,
