Rapoartele oficiale privind investitiile straine vin in contradictie cu datele de la companiile straine. Firmele elene si cele israeliene spun ca investitiile lor sint mult mai mari decit figureaza in statisticile oficiale.
Perspectiva de integrare a Romaniei, in 2007, e un alt motiv pentru care si firmele elene manifesta un interes in crestere fata de economia romaneasca. Anul trecut, schimburile comerciale romano-elene au atins un miliard de dolari, dublu fata de 1999, insa apare o problema.
Datele Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC) spun ca exista 3.000 de companii elene in Romania care au investit circa 320 de milioane de euro.
Oficial, Grecia se afla, cu 2,75%, pe locul 13 in topul investitiilor straine, desi rapoartele ambasadei le arata de opt ori mai mari: „Conform datelor noastre, capitalul real investit si de companiile elene din Luxemburg, Cipru, Irlanda si Olanda ajunge la 2,4 miliarde de dolari, ceea ce ne situeaza pe locul 3 in clasamentul investitiilor straine", ne-a spus Lambis Kounalakis, prim-consilier pe afaceri economice la Ambasada Greciei.
Firmele straine din Olanda si Cipru investesc la noi
Olanda se afla pe primul loc, cu investitii de peste 1,5 miliarde de euro. Austria si Franta, locurile doi si trei, nu par a se afla in situatia anuntata de Grecia. Totusi, nu doar in cazul firmelor elene, investitiile straine apar in statisticile oficiale mult mai mici decit datele pe care le sustin companiile externe.
La sfirsitul lui 2004, schimburile comerciale romano-israeliene erau de 270 de milioane de dolari, iar la capitolul investitii, firmele israeliene ocupau locul 29, cu peste 31 de milioane de dolari. Insa, potrivit firmelor israeliene, daca adaugam si companiile acestora din Olanda, Cipru si alte state cu facilitati fiscale, investitiile lor in Romania trec de un