Pentru taranii din Magura Pietrei Craiului, parintele Chitu Virgil e trimisul lui Dumnezeu pe pamant.
Cand clopotele din Magura pornesc sa bata rar si apasat vestind zorii unei zile de duminica, din casele rasfirate pe dealuri, oamenii incep sa coboare siruri-siruri catre biserica. In creierul muntilor, nu ai nevoie de calendar. Clopotul satului este cel care masoara pasii nevazuti ai timpului, duminicile si zilele de sarbatoare. Strigatul alamit din clopotnita strabate satul de la un capat la altul, se izbeste de stanci, urca pe muchiile ascutite ale Pietrei Craiului si coboara vijelios in vale, pana la cea din urma casa, din cel mai indepartat catun. Fara sa mai stea pe ganduri, oamenii lasa treaba, isi pun haine curate, se iarta cu vecinii pentru toate cele stiute si nestiute si, facandu-si cruce adanca, pornesc la drum, spre locul de intalnire cu Dumnezeu.
Pentru magureni, biserica este centrul lumii. Acolo incepe si se sfarseste viata. Acolo se impart anii in duminici si sarbatori. Usor mirati, fara pic de trufie, privesc in vale agitatia turistica a Branului si furnicarul de masini straine, apoi intra tacuti in biserica. Salutandu-se doar din priviri, isi iau in stapanire strana familiei, intr-o coregrafie ardeleneasca precisa si de necalcat (barbatii in treflele laterale din naos - femeile in spate, langa usa), atenti, nemiscati, cu ochii atintiti spre catapeteasma alba si inundata de lumini.
In fata lor, chiar langa usile imparatesti, parintele Virgil Chitu citeste din Evanghelie. Subtirel si inalt, satenii il sorb din priviri. Ce conteaza ca preotul lor e aproape copil, abia iesit de pe bancile facultatii? Vrednicia nu se masoara in ani. De cand ii pastoreste, parintelul lor a facut cati alti preoti batrani intr-o viata: a podit biserica, i-a pus incalzire centrala, i-a refacut zugravelile, toate astea in mai putin de trei ani. Chipul l
