Viata i-a dat ragazul de a mai putea privi in urma. Si i-a soptit la ureche, in al 100-lea an de existenta: "La multi ani!". Moment de bucurie, de intalnire cu familia, de rememorare a ceea ce a fost. Si bune, si rele: razboaie, revolutii, surghiun, dar si amintiri placute, una dintre ele fiind intalnirea cu Regele Mihai.
Pompiliu Stroescu: "Sunt singurul care mai supravietuieste dintre cei care mi-au fost colegi si prieteni. Singurul dintre cei 12 frati si surori. Toti au murit. M-am detasat din randul celor care nu mai sunt. Destinul m-a ocrotit, si asa mi-a fost dat sa ating varsta de 100 de ani."
PREGATIRE PENTRU TRECUT. Cu un scris caligrafic, ca de copil, nea Pompi, asa cum ii spun nepotii care-i mai calca pragul la vreo zi de nastere sau la vreun pranz "pregatit cu fast", auzind ca il viziteaza "cineva de la ziar" a asternut pe o hartie cateva randuri, "insemnari din viata" sa, dupa cum el insusi le-a numit. Cu mana tremuranda, dar cu o privire vioaie, imi intinde colile liniate cu creionul si umplute cu un scris marunt si-mi spune fericit: "Aici este viata mea". Apoi tace. Caci nu intelege raspunsul meu. Ma fixeaza cu privirea blanda, ca a unui bunic, face ochii mari si asteapta parca sa repet. Pentru el insa, zambetul de pe chipul meu e de ajuns. De-acum, expresia fetei unui om ii da de stire daca s-a facut sau nu inteles. Caci de auzit, nu mai aude bine de ceva vreme. S-a obisnuit cu toate, caci, spune el, "batranetea e o continuare a vietii". Si, de mai bine de 50 de ani, el tot batran se cheama. Dar ce conteaza?, se intreaba nea Pompi, cand "etatea de 100 de ani e un dar de la Dumnezeu!".
SEVA PAMANTULUI. Spui 100 de ani si te gandesti la eternitate sau la o alta lume, trecuta, din care de-abia daca mai gasesti un supravietuitor. Istoria s-a scris in timp ce tanarul Pompiliu de pe-atunci isi incepea viata. I-a fost dat sa traiasca cele
