- Diverse - nr. 115 / 14 Iunie, 2005 Dramaticele evenimente din 13-15 iunie 1990, din pacate, inca nu si-au gasit raspunsurile asteptate de atatia romani, sau chiar oameni din afara tarii, si mai ales de rudele si prietenii celor 6 decedati sau aproape 600 de oameni mal tratati cu cruzime de catre mineri. Nu stau sa caut vinovatii pentru ca nu acesta este rostul unui gazetar, dar nici nu pot ramane indiferent la modul nonsalant cu care unii se spala pe maini de responsabilitatea acelor zile care au ingrozit o lume intreaga, zile in care, prin pozitiile de lideri pe care le-au ocupat, aveau toata puterea de-a opri macelul. Ceea ce vreau sa subliniez este, indeosebi, manipularea la care au fost supusi romanii, lipsiti de informatiile cat de cat apropiate de realitate, multi romani, mai ales din restul tarii si nu din Bucuresti, receptand venirea minerilor in Capitala ca pe un lucru izbavitor de rele. Un scenariu care, intr-un anume fel, are similitudini cu ceea ce s-a intamplat in zilele din decembrie 1989, in Piata Revolutiei din Bucuresti, cand liderii noii puteri au avut nevoie de justificarea preluarii puterii prin declansarea unui macel, altfel nu se poate explica prezenta unor " dirijori" in piata, in timp ce gloantele suierau pe deasupra lor. De data aceasta, in iunie 1990, conflictele intre cei care imparteau puterea s-au acutizat, pe fondul unor manifestari publice, gen Piata Universitatii, manifestari indreptate impotriva canalizarii tarii spre neocomunism. Lucrurile sunt bine cunoscute, s-au despicat in mii de bucati atat de catre analisti, cat si de catre participanti, concluzia fiind una in stil pur romanesc, anume aceea ca asa a fost sa fie. Intamplarea face ca exact in acele zile sa ma fi aflat in Germania si sa urmaresc, cu teama pentru toti cei de acasa, imaginile pe care le difuzau non stop televiziunile germane. Ingrozit peste masura,