In mod probabil cu totul neasteptat pentru el, fantomele trecutului, mineriada din iunie 1990, dar si evenimentele din decembrie 1989 il urmaresc, iata, pe Ion Iliescu si dupa 15 ani. Subiecte ingropate pana in 1997 au revenit in actualitate imediat dupa ce PDSR a pierdut temporar puterea. Si nu e vorba doar de mineriade, de momentele legate de rasturnarea de la putere a cuplului Ceausescu, de circumstantele executiei celor doi sau de prea numeroasele semne de intrebare ramase inca fara raspuns de atunci, ci si de multe altele acumulate pana in 1996. Lucrurile nu au mers insa prea departe, semn ca multe dintre parghiile de putere din stat ramasesera ferm sub controlul partidului d-lui Iliescu. Actiunile demarate atunci in justitie au avut viata scurta si s-au diluat de-a dreptul, mai ales dupa ce erodarea guvernarii CDR s-a accentuat dupa interventia NATO in Kosovo, de la inceputul anului 1999, o interventie sprijinita fara echivoc de la Bucuresti, care, in paranteza fie spus, a deschis calea integrarii in NATO si a inceperii negocierilor oficiale de aderare a Romaniei la UE.

La 15 ani de la evenimentele din Piata Universitatii, dincolo de detalii si chiar de stabilirea vinovatiilor, ramane o intrebare esentiala: cat de mult a supravietuit din sistemul care in buna masura, de 15 ani incoace, a detinut cu adevarat fraiele puterii in tara? Romania a intrat de un an si jumatate in NATO si va adera probabil in curand la Uniunea Europeana. Cu toate acestea, ca la un aisberg, o parte substantiala a puterii a ramas in toata aceasta perioada bine camuflata, in adancuri. Un singur exemplu: a fost nevoie de scandalul jurnalistilor ostatici pentru a vorbi, in fine, ceva mai mult, de filiera araba din serviciile secrete romanesti sau de legaturile suspecte ale acestei retele cu oameni importanti din PSD.

Subiectele ingropate si dezgropate periodic ne reamintesc