Pe multe strazi din Viena, oras habsburgic, simbol al unei burghezii asezate, birocratice si producatoare a unei mari culturi, dai de tarabe cu material de propaganda comunista, in fata carora baieti si fete in blugi, cu bilute de metal in buze si parul coafat à la Bob Marley, beau Red Bull si impart fluturasi trecatorilor. Am avut odata un prieten batran si bolnav. Se-ntampla ca acest om sa fi fost in anii ’50 un cinic critic proletcultist, transformat insa, ca fluturele din omida, in anii ’70 intr-un mare prozator, azi din pacate uitat. L-am cunoscut pe acest om uluitor de inteligent in cea mai neagra perioada ceausista. Il vizitam uneori pe seara si ramaneam la el pana-n zori, ascultandu-l cu gura cascata si-ncercand sa nu pierd legaturile fulgeratoare pe care le facea intre cele mai diferite lucruri.

Dar era imposibil. Fluxul lui verbal, o barfa consistenta si atotcuprinzatoare, era ca o defilare de masti grotesti, vopsite gros si strident, intr-un carnaval ensorian. De cele mai multe ori, ca un abia intrat in lumea literara, nici n-aveam habar despre cine vorbea intr-un moment sau altul, cine era Paler Cu Doua Fete, cine Platonica Pardon, etc. Fireste, de multe ori comentam "situatia", cum ii ziceam atunci cu totii. Dezastrul total al Romaniei acelor ani de mizerie, frig si foame. "Niciodata Romania n-a avut o administratie atat de proasta", spunea amar si indignat prietenul meu.

Dar cand noi, invitatii la cinele lui de taina, incercam sa-i raspundem ca nu administratia era problema, ci sistemul, comunismul insusi, care producea in mod necesar (ne era atat de limpede) catastrofe economice, sociale, morale etc., il vedeam deodata pe batranul cumplit de daramat fizic indreptandu-si spinarea si privindu-ne cu ochi fanatici: "Comunismul ramane totusi cea mai mare idee a umanitatii", ne spunea intr-o tacere deodata de mormant. "N-are importanta,