Se vor implini in curand, in vara acestui an, doua veacuri de la nasterea lui Alexis de Tocqueville. Venit pe lume in iulie 1805 in sanul unei familii aristocrate din Normandia, Tocqueville a apartinut unei generatii ce a avut ca misiune terminarea Revolutiei Franceze. Inceputa furtunos in vara anului 1789, aceasta din urma a esuat mai apoi in sangerosul episod al Terorii din 1793-’94, fiind urmata peste alti cativa ani de regimul dictatorial al lui Napoleon Bonaparte. Cum poate fi conciliat elanul nobil ce dusese la semnarea Declaratiei drepturilor omului si cetateanului, din august 1879, cu “dictatura virtutii” instaurata de Robespierre si adeptii sai, doar patru ani mai tarziu? Aceasta era intrebarea care ii framanta pe toti cei ce apartineau generatiei lui Tocqueville, chemata sa puna capat ciclului de violenta, instabilitate si arbitrariu politic ce caracterizasera istoria Frantei postrevolutionare.

Tocqueville a fost autorul a doua carti fundamentale, care i-au adus o binemeritata glorie inca in timpul scurtei sale vieti. El a intrat in istorie ca autorul celei mai bune carti scrise vreodata despre democratia de peste Ocean, Despre democratie in America, aparuta in doua volume, in 1835 si 1840. Spre sfarsitul vietii, a mai publicat o alta carte, ce i-a consolidat faima de ganditor politic si istoric - Vechiul Regim si Revolutia (1856) -, o meditatie profunda pe tema cauzelor si originilor indepartate ale Revolutiei de la 1789. Tocqueville a avut insa si ambitia de a fi un mare om politic, o fateta mai putin cunoscuta si apreciata de catre exegetii sai. Norocul nu i-a suras in aceasta privinta, desi a fost ales ca deputat in 1838, fiind prezent in Parlament pana la sfarsitul Monarhiei din Iulie. Dupa Revolutia din 1848, Tocqueville s-a raliat celei de-a doua Republici franceze, servind pentru un scurt timp ca ministru al Afacerilor Externe. Venirea la