Glumind serios, despre actorul de teatru se spune ca si-ar continua rolul si in civil. Scena e intr-atat de acaparanta, incat isi impune retorica sa dincolo de clipa de gratie perceputa de spectator. Dar exista si o retorica a strazii (ce nu se confunda automat cu autenticitatea), aspirand la lumina reflectoarelor. Ambitiile ei nu sunt mai mici si, atunci cand raspund exigentelor unei viziuni consecvente, reimprospateaza limbajul teatral. Intre cele doua modele de comunicare deosebirea e evidenta, analog aceleia dintre clasic si nonconformism. Le apropie acelasi pericol: kitsch-ul.
Deschis tinerilor artisti nu doar prin atmosfera boema, Teatrul LUNI de la Green Hours a ajuns sa fie apreciat chiar la nivel oficial (v. premiul primit din partea Ministerului Culturii si Cultelor, apoi, anul acesta, Premiul UNITER). Desi interesul aratat de institutii pana nu demult concurente va fi parut intr-un sens sau altul conjunctural, nemaivorbind de morala fabulei, pentru proaspetii absolventi si chiar pentru actori afirmati a juca intr-un mediu distinct de structurile anchilozate ramane totusi un deziderat. Nu vor disparea usor stalpii subordonarii neconditionate a birocratiei din sistem, sistem pe care e greu de crezut ca vreo lege preconizata l-ar putea schimba, de vreme ce atatea alte reglementari ori proiecte majore sunt vorbe pe hartie. Barul de la subsol si gradina de vara frecventate cu predilectie de creatori gazduiesc concerte de jazz, lansari de carte, constante ale acestui punct de atractie din inima Capitalei.
Alaturi de spectacolele unor regizori de prima marime, precum Dabija si Tocilescu, si-au gasit spatiu de manifestare proiecte neagreate de teatrele de repertoriu, adesea in montari de o surprinzatoare prospetime. Si destule nume care, depasind faza promisiunilor, nu s-au blocat in manierism, cum se mai intampla, confirmand asteptarile. Printre
