Astazi este ultima zi din acest trimestru in care mai poti plati fara penalizari impozitul pe casa, masina si/sau teren, in cazul in care nu ai achitat deja darile catre stat pentru tot anul.
Termenele de plata - in rate - a acestor impozite sunt pana la 15 martie - prima rata, pana la 15 iunie - a doua rata, pana la 15 septembrie - a treia rata si pana la 15 noiembrie - a patra rata.
DARI PE CASE
Potrivit legii, impozitul pe cladiri trebuie platit pentru cladirile aflate in proprietatea contribuabililor.
Prin cladire se intelege orice constructie care serveste la adapostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalatii si de altele asemenea.
In cazul persoanelor fizice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea cotei de 0,2% in mediul urban si de 0,1% in mediul rural asupra valorii impozabile a cladirii.
Concret, in cazul apartamentelor situate in blocuri de locuit (dotate cu instalatii de apa, canalizare, electrice si incalzire), de exemplu, fiecare metru patrat se inmulteste cu suma de minimum 5,3 milioane lei (consiliile locale pot majora in fiecare an cu pana la 20% aceasta suma), obtinandu-se valoarea impozabila.
Astfel, pentru un apartament cu o suprafata de 40 metri patrati, valoarea impozabila va fi de minimum 212 milioane lei, iar impozitul, de 424.000 lei pe an.
In cazul in care ai in proprietate mai multe cladiri cu destinatia de locuinta, impozitul se majoreaza dupa cum urmeaza:
a) cu 15% pentru prima cladire, in afara celei de la adresa de domiciliu;
b) cu 50% pentru cea de-a doua cladire, in afara celei de la adresa de domiciliu;
c) cu 75% pentru cea de-a treia cladire, in afara celei de la adresa de domiciliu;
d) cu 100% pentru cea de-a patra cladire si urmatoarele, in afara celei de la adresa de domiciliu.
@