Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piata de negociere extrabursiera s-ar putea deschide vineri

Publicat in Curierul, miercuri 15 iunie 2005 ·

Piata de negociere extrabursiera pentru tranzactii cu actiunile mai putin lichide de pe Rasdaq va fi operationala in cateva zile, conform declaratiilor lui Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, citat de Mediafax.

"Pe aceasta piata vor fi tranzactionate societatile cu lichiditate mai redusa, in prezent listate pe Rasdaq. Crearea acestei piete este un prim pas spre procesul de consolidare tehnica a pietei de capital", a aratat Farmache. El a adaugat ca inceperea operatiunilor este o chestiune de zile. "Din punct de vedere tehnic, totul este pregatit. Asteptam o lista finala de la registrele independente prin care va fi stabilit numarul societatilor care vor fi translatate pe platforma Arena a Bursei. Tinand cont de faptul ca vor fi tranzactionate companii cu un nivel redus al lichiditatii, nu va fi nevoie ca piata sa fie deschisa zilnic. Vom testa programul de functionare. Ne consultam si cu reprezentantii Rasdaq", a spus oficialul BVB.

Adrian Resmerita, director la Departamentul Emitenti al Bursei Electronice Rasdaq, ne-a explicat ca piata deal extrabursiera (XMBS), care va functiona pe sistemul Arena al BVB, este una de negociere asemanatoare cu cea pe care o avea Rasdaq. El a adaugat ca pe aceasta piata vor fi transferate, cel mai probabil vineri, 51 de emitenti dintre cei 1158 ramasi pe Rasdaq, care se tranzactioneaza sporadic. Pana in prezent, 107 societati listate pe Bursa Electronica Rasdaq au fost introduse pe platforma Arena a BVB. Din aceasta luna, inca 12 emitenti tranzactionati la BER vor folosi sistemul Arena, alte 1158 de societati urmand sa fie translatate pana in luna septembrie.

Limita de variatie pentru ordinele deal va fi de 25 la suta

Pe piata de negociere extrabursiera nu va exista o valoare minima pentru un ordin deal, nivelul blocului de tranzactionare fiind de un instrument finan

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 10 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 4 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 13 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 10 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°