Nu mi-ar fi displacut daca m-as fi nascut in Spania. Pe langa iuteala cu care as vorbi (nu stiu de ce mi se pare ca spaniolii nu au deloc de gand sa piarda timpul si se grabesc sa rosteasca cat mai multe cuvinte intr-un minut) in fiecare duminica as fi fost pusa in fata unei portii zdravene de paella, pe care as fi infulecat-o undeva la iarba verde. Nu mi-ar fi displacut daca m-as fi nascut in Spania. Pe langa iuteala cu care as vorbi (nu stiu de ce mi se pare ca spaniolii nu au deloc de gand sa piarda timpul si se grabesc sa rosteasca cat mai multe cuvinte intr-un minut) in fiecare duminica as fi fost pusa in fata unei portii zdravene de paella, pe care as fi infulecat-o undeva la iarba verde. In fiecare duminica, cu mic cu mare, ibericii ies "la aer" si prepara aceasta mancare cu un nume carora romanilor nu le spune inca nimic. Este atat de pretuita incat cea mai mare paella preparata vreodata avea nici mai mult, nici mai putin decat... 20 metri in diametru, iar 100.000 de oameni au avut privilegiul de a o degusta. Acest "eveniment" a avut loc in anul 1992, la Valencia.

Paella provine din cuvantul arab "baqiyah", care se traduce prin "resturi de mancare". Totul a pornit de la obiceiul de a le permite nevoiasilor sa ia resturile de la masa celor mai bogati. Era vorba de carne de peste, de pui, legume etc. Pentru a le transporta mai usor, saracii le amestecau si le puneau intr-un singur vas. Asa a luat nastere cea dintai paella. Reteta a fost imbunatatita de primii musulmani care au ajuns in Valencia, in secolul al VIII-lea, si care au adus un ingredient necunoscut pana atunci. Niste bobite albe, usor alungite si care se umflau atunci cand fierbeau. Era vorba de orez. Spaniolii au fost incantati de "inovatie" si au invatat sa combine orezul cu ceea ce primeau de la festinuri, dar si cu alte ingrediente locale cum ar fi broastele, ratele, melcii, tiparii,