Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La vie en prose

Publicat in Romania Literara, miercuri 15 iunie 2005 ·

Intraţi în literatură în grup compact, prin poarta cenaclurilor şi a unor volume colective de debut, autorii "optzecişti" şi-au constituit cu dificultate profilul individual, conturul pe care o voce lirică - şi numai una - poate fi recunoscută şi omologată. Dacă anii tinereţii şi ai maximei creativităţi s-au suprapus, în cazul lor, ultimului şi celui mai terifiant deceniu ceauşist, vîrsta maturităţii li s-a "vărsat" şi consumat în cei cincisprezece ani de maturitate postrevoluţionară, în care poezia a lăsat loc publicisticii, şi contemplaţia artistică - implicării civice. Dezertarea de pe frontul literar a ajuns să constituie regula pentru această generaţie atât de promiţătoare, şi care pare şi astăzi încremenită într-o poză de grup juvenil, cu ochii arşi de speranţă într-un viitor ce va să vină. Cincuagenari acum, aflaţi la momentul "jubiliar" (şi nu jubilativ) al antologiei de autor, ei par să-şi încarce bateriile şi să forţeze reintrarea pe velodromul poetic la o vîrstă la care un Nichita Stănescu, de pildă, îşi făcuse întreaga cursă, îşi scrisese marile opere, şi putea muri cu seninătate.

Volumul de Poeme alese al lui Alexandru Muşina - "optzecist" tipic prin parcurs şi atipic prin aspiraţii - acoperă douăzeci şi cinci de ani de creaţie lirică; dar marea majoritate a textelor au fost scrise pînă în 1987. Cîteva, din ciclul Ora păstorului, sînt din intervalul 1995-1998, iar poezioarele "rele" din Personae au fost compuse în 2000. Iată aşadar o situaţie caracteristică pentru întregul front generaţionist: multă şi bună poezie într-o epocă desfiguratoare, apoi lirică puţină şi ocazională într-un context al deplinei libertăţi. Înţeleagă fiecare ce poate dintr-o asemenea asimetrie. Partea bună, cel puţin pentru critică, fiind aceea că antologia de faţă nu are eterogenitatea şi inegalităţile altor volume similare. E structurată şi închegată, unitară, c

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Mehedinţi: Microbuz de transport marfă căzut în Dunăre, după un accident produs pe DN6, pe un viaduct/ Momentul plonjării, surprins în imagini / Microbuzul a fost adus la mal cu o victimă în interior / Este un cetăţean bulgar - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un microbuz de transport marfă a căzut în Dunăre, luni după-amiază, după ce s-a ciocnit cu un alt autovehicul, pe DN6, pe un viaduct, în judeţul Mehedinţi. A fost activat Planul roşu de intervenţie. Şeful DSU, Raed Arafat, a anunţat că microbuzul nu

Cutremur în România în această noapte!

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 4.1 a avut loc în Vrancea, la o adâncime de 140 km, în seara zilei de 14 aprilie 2025. Oficial de la INFP În ziua de 14 Aprilie 2025, la ora 19:57:21 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCE

„Milioane de oameni au murit din cauza a trei persoane”. Pe cine dă vina Trump pentru războiul din Ucraina

HotNews acum 7 ore
Donald Trump dă vina pe Vladimir Putin, Joe Biden şi Volodimir Zelenski pentru războiul din Ucraina, noile sale declaraţii intervenind după ce Rusia a încercat să explice atacul mortal asupra oraşului ucrainean Sumî din Duminica Floriilor prin faptu

Nicușor Dan, atac la BEC: „S-a transformat în Biroul Electoral al Cenzurii libertății de exprimare”

HotNews acum 7 ore
Nicușor Dan a afirmat, într-o postare pe Facebook, că Biroul Electoral Central a permis restrângerea libertății de exprimare, cu toate că a acceptat o postare a lui Marcel Ciolacu, nemarcată ca mesaj electoral, în care îl ataca pe primarul Capitalei

UPDATE - Un tramvai a deraiat în Bucureşti / Vagonul a acroşat un biciclist care a fost rănit / Circulaţie reluată - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tramvai al liniei 19 a deraiat, luni, în Bucureşti, iar vagonul a acroşat un biciclist care a fost rănit. Niciun călător nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. UPDATE: STB anunţă că circulaţia tramvaielor a fost reluată la ora 19.00. ŞTIRE INIŢI

Crin Antonescu nu vrea să coopteze USR la guvernare. „Oamenii ăștia tot s-ar certa între ei”

HotNews acum 8 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat, la B1 TV, că, dacă va ajunge preşedinte, nu va încerca să aducă USR la guvernare, explicând că reformele în România nu se fac în funcţie de prezenţa USR la guve

Informări publice - 15 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
GHIDIU LILIANA - MARIA, titulară a Autorizaţiei de Construire nr. 65/21.02.2025 având ca scop: Extindere, recompartimentare corp C1 (locuinţă) şi organizare de şantier – Modificare faţadă, lucrări autorizate cu AC 329/2022: schimbare materiale faţad

Program special la metrou în noaptea de Înviere. Ce interdicții impune Metrorex pasagerilor

Adevarul acum 13 ore
Metrorex a anunțat programul de circulație al trenurilor de metrou pentru perioada Sărbătorilor Pascale, valabil între 18 și 21 aprilie 2025.

Marius Tucă Show începe marți, 15 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cristian Tudor Popescu a anunțat cu cine votează la alegerile prezidențiale între Crin Antonescu și Nicușor Dan

Libertatea acum 10 ore
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a anunțat luni, 14 aprilie, cu trei săptămâni înaintea turului 1 al alegerilor prezidențiale, că s-a hotărât pe cine va pune ștampila de vot.

Vremea

București
acum

mar.

8°/15°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
Iasi
acum

mar.

8°/18°
mie.

10°/21°
joi

11°/23°
vin.

11°/23°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

9°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

9°/18°
mie.

8°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/22°
mie.

9°/23°
joi

14°/26°
vin.

15°/21°