Iaşul e o confuzie fermecătoare... Oraşul cel mai spiritual al ţării, dacă ne gândim la treimea clasică: Eminescu, Creangă, Junimea, nepunându-i la socoteală pe ceilalţi. Unii, de aici, spun... haos artistic. Mă rog. Ca străin, nu mă bag. Nu merg până acolo. Rămân la mijloc. E ceea ce ţine de o anumită lipsă de precizie, un... lasă, că nu dau turcii... Ceva contrar spiritului de dincolo de Milcovul secat dintr-o sorbire, - ager, pofticios, mereu pe fază.
Lasă că şi nobila confuzie ieşeană, învecinată cu vastul spaţiu literar imperial de alături, are efectele ei... Din ea, oricând, pe neştiute, pot să apară cele mai inspirate rezolvări, care, altfel, dacă totul ar avea loc cu precizie sau punctualitate, nu ar ieşi mai nimic de Doamne ajută. Astfel, - ca să dau un exemplu, - dacă în prima seară, la Iaşi, ştiind încă de la Bucureşti că se va petrece un lucru, o dată ajuns acolo, afli că se va întâmpla un cu totul alt lucru... în loc să cinezi, de pildă, cum ţi s-a făgăduit, la o mănăstire cuvioasă, cu vin bun şi bucate călugăreşti, vei lua cina într-o hrubă din oraş foarte veche şi adâncă, de câteva secole, fără geamuri, în care toată lumea fumează şi unde îţi va cânta la ureche un taraf greu, cântece populare; iar în loc de cele sfinte, de cădelniţe, de icoane străvechi preasfinte ori de evanghelii, ţi se vor arăta cârligele înfipte în pereţii hrubei adânci, istorice, şi de care atârnau probabil osândiţii... Petrecere, nu zic, formidabilă. Şi pentru a cărei romantică, haiducească idee, le sunt recunoscător amabililor amfitrioni.
La fel cum a fost şi cu ce trebuia să se petreacă a doua zi dimineaţa. în loc să vină la hotel, să ne plimbăm, dragii mei confraţi, reputatul prozator Corneliu Ştefanache, director al revistei însemnări ieşene, excelentul critic Al. Dobrescu, redactor-şef, însoţit de foarte tânărul şi atât de înzestrat, critic
