Analizarea câtorva ediţii postume ale unor opere clasice din literatura noastră impune concluzia că generatorii şi vectorii cei mai rezistenţi şi cei mai prolifici de viruşi degradanţi din patologia textologiei - să admitem că există, în patologia cărţii, şi această disciplină, mai mult sau mai puţin spirituală - sunt pseudoîngrijitorii şi quasiîngrijitorii de ediţii, precum şi patronii şi directorii de edituri inculţi. Primii, ignoranţi trufaşi (aşa cum le stă bine proştilor să fie) ai normelor elementare specifice criticii textelor şi tehnicii ediţiilor, deci şi ai cunoştinţelor gramaticale şi lingvistice necesare, dar înghesuindu-se să le aplice ca să se "afirme", se dovedesc a fi, la examinarea "probei scrise", nişte ridiculi ignoranţi absoluţi, de vreme ce îşi ignoră propriile ignoranţe. Ceilalţi, patronii şi directorii de edituri inculţi, care îi angajează pe pseudo- şi pe quasiîngrijitori să pregătească ediţii din literatura clasică, sunt - fie că-şi dau seama, fie că nu-şi dau seama - iniţiatori, sponsori şi complici ai comiterii unor escrocherii atunci când trimit spre librării, deci vând nişte cărţi şi participă la difuzarea unor texte fie furate prin reproducerea mai mult sau mai puţin exactă a unei sau a unor ediţii anterioare, fie alterate de nepriceperile şi nepăsările impertinente ale pseudoîngrijitorilor angajaţi.

Am propus cândva, nu demult, nu mai ştiu dacă o dată sau de două ori, combaterea acestor generatori şi vectori de către un oficiu al Uniunii Scriitorilor de protejare a literaturii clasice originale, inclusiv a cumpărătorilor acestei literaturi, oficiu care, după gândurile mele de-atunci, ar fi urmat să analizeze lunar, fără compromisuri şi convenţionalisme, cu seriozitate, ediţiile nou apărute şi să-i sancţioneze cu severitate pe patronii şi pe directorii editurilor inculţi, precum şi pe pseudo şi pe quasiîngrijitori cu am