Excedaţi de cotidian şi într-o continuă goană după fapte mari, dispuşi să ne valorificăm cu o anumită voluptate chiar şi dezastrele dacă ele pot fi bine puse în pagină, trecem adesea nesimţitori pe lîngă gesturi aparent mărunte, pîndite mereu de anonimat şi de prăbuşirea în uitare, dar care inchid, în tuşa lor invizibilă, sensul unei vieţi şi bogăţia unei civilizaţii. Născute de cele mai multe ori din admiraţie şi din devotament, aproape impersonale ca stilistică şi ca ton, ele trăiesc mai întîi prin ceea ce invocă şi abia ulterior prin ceea ce sînt de fapt. Pudoarea şi surdina constituie stările lor fireşti, iar graba şi scepticismul, reacţiile noastre naturale. Un asemenea gest, care intră perfect în modelul de mai sus, este minusculul album de grafică semnat de Alexandru Olian, apărut cu aproape zece ani în urmă, mai exact în 1996, la Editura Anima şi prezentat de Radu Ionescu.

Realizat cu grijă, dar fără ostentaţie, albumul lui Olian, - la data apariţiei cărţii, artistul era încă în viaţă - se numeşte Memorabile... şi cuprinde exclusiv desene de arhitecturi dintre care cele mai multe sînt case memoriale. Si tocmai această explicitare a subiectului, propunerea lui fără echivoc, supradimensionează natura documentară a desenului şi exilează autorul într-un plan secund sau chiar mai departe. Pentru că nu exprimarea este aici cea mai importantă, nu personalitatea şi performanţele tehnice ale artistului contează în primul rînd, ci simultaneitatea formei grafice cu mecanismele memoriei noastre culturale. Ieşită din seria spaţiului construit, casa memorială este purtătoarea unui mesaj subtil, dincolo de calităţile sau de viciile ei arhitecturale. Ea se transformă într-o subspecie a portretului, se personalizează şi preia în eternitate dimensiunile celui care a locuit-o.( Pentru unele, din nefericire - şi la nefericire ar trebui să trecem şi raţia noastr