Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inca aproape doua saptamani de greva

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 15 iunie 2005 ·

Negocierile purtate astazi la Bucuresti intre liderii sindicalistilor din Caile Ferate Romane (CFR) si reprezentantii Ministerului Transportului, Constructiilor si Turismului nu au adus nimic nou. "Nu s-a rezolvat nimic. Greva va continua cu respectarea stricta a treimii", a declarat Mihai Branzei, liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotiva, referindu-se la numarul trenurilor care se afla in circulatie. Cele doua parti continua sa ramana ferme pe pozitiile adoptate. Liderii de sindicat nu vor sa cedeze nimic din cererile lor, care se refera la acordarea a 21 de tichete de masa pentru toti angajatii CFR, aplicarea salariului minim pe economie de 3,1 milioane lei, cu respectarea coeficientilor de ierarhizare si imbunatatirea conditiilor de munca. Reprezentantii ministerului au propus pana in acest moment ca pe langa cele cinci tichete de masa pe care le primesc salariatii din CFR sa mai fie acordate alte cinci tichete de masa incepand cu data de 1 iulie si a alte cinci tichete de masa pentru fiecare salariat, incepand cu data de 1 octombrie. De asemenea, s-a cazut de accord in ceea ce priveste conditiile de munca. La capitolul cu privire la maririle salariale, cei de la minister refuza orice marire. Maine, incepand cu ora 10.00, negocierile vor fi reluate cu slabe sperante de a se ajunge la o intelegere. Daca nu se va ajunge la un rezultat, greva mecanicilor de locomotiva va mai putea fi continuata pana in data de 28 iunie. Celelate sindicate din CFR au semnat o intelegere cu reprezentantii ministerului, prin care se declara de accord sa nu declanseze greva in schimbul tichetelor de masa propuse. Acesta intelegere este valabila pana maine, pe 16 iunie, timp in care se negociaza maririle de salariu. Dupa aceasta data, si restul sindicatelor pot declansa greva, caz in care greva ceferistilor ar putea continua si o buna parte din luna iulie.

Dragos LICA @N

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”

News.ro acum 18 minute
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 56 minute
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Obiceiuri și tradiții de Înălţarea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâ

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 10 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum 20 minute
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

"Gladiator 2" - Primele imagini cu Paul Mescal în costum de războinic roman pe platoul de filmare

News.ro acum 2 ore
Primele imagini cu actorul irlandez Paul Mescal pe platoul de filmare al peliculei "Gladiator 2", în care joacă rolul principal, au fost publicate, marţi, de Daily Mail. El apare pentru prima dată în costumul lui Lucius, copilul din primul film. Fot

Grecia și Cipru, pârjolite de incendii. Autoritățile elene au închis școlile din cauza caniculei

Ziare.com acum 2 ore
Grecia a închis școlile din cauza caniculei și a trecut prin primul incendiu de vegetație al verii, cu temperaturi ce vor atinge joi 42 de grade Celsius în insula Creta. Pompierii greci au fost mobilizați și pentru a ajuta colegii din Cipru în lupta

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum 3 ore
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum 2 ore
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

17°
joi

16°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

25°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°