Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alternativa curată

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 15 iunie 2005 ·

Începând de ieri, la Târgu Mureş funcţionează un terminal al Bursei Române de Mărfuri. Inaugurat în prezenţa preşedintelui director general al BRM, Mircea Filipoiu, Terminalul BRM va reprezenta un mediu transparent şi integru pentru realizarea achiziţiilor publice, având ca obiect de şi un impuls pentru dezvoltarea zonei. Prezente la deschiderea oficială, autorităţile locale şi judeţene s-au folosit de prilej pentru a noi semnale ale conflictului existent între Consiliul Judeţean şi Prefectură, pe de-o parte, şi primarul Dorin Florea.

Cel de-al doisprezecelea terminal al Bursei Române de Mărfuri îşi va desfăşura activitatea în incinta şi administrarea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Mureş, şi a fost înfiinţat, aşa cum a declarat preşedintele director general al BRM, Mircea Filipoiu, ca urmare a interesului manifestat în această direcţie de către directorul CCIA Mureş, Vasile Pop, şi la recomandarea unor persoane din mediul de afaceri, interesate de dezvoltarea zonei.

Transparenţă şi eficienţă

Mircea Filipoiu a prezentat invitaţilor prezenţi ieri la sediul Terminalului BRM Mureş insituţia pe care o conduce şi rolul acesteia în mediul de afaceri românesc, subliniind de mai multe ori că Bursa este o instituţie prin care se poate ataca piramida corupţiei chiar de la bază, în cazul în care există bunăvoinţă şi colaborare din partea celor vizaţi, şi anume instituţiile administraţiei locale şi judeţene, ca ordonatori de credite din bani publici. Filipoiu şi-a exprimat speranţa într-o bună coaborare cu Consiliul Judeţean şi Primăria Târgu Mureş, dar şi cu prefectul Ciprian Dobre, ca principal responsabil de implementarea politicii Guvernului în teritoriu.

Potrivit preşedintelui director general al BRM, terminalul mureşean va oferi posibilitatea externalizarea achiziţiilor publice efectuate de ordonatorii de credite din banii

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 30 minute
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 2 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Scandal si amenințare cu bombă într-un avion, care a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni. SRI intervine

Adevarul acum 22 minute
SRI intervine de urgență pe Aeroportul Otopeni. Un avion, care urma ajungă la Chișinău, a cerut să facă o escală neprogramată la București. Pilotul a luat decizia de a ateriza de urgență.

Vladimir Putin a spus care sunt condiţiile Rusiei de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum 41 minute
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va opri ostilităţile şi va intra în discuţii de pace dacă Ucraina va renunţa la ambiţiile sale de aderare la NATO De asemenea, liderul de la Kremlin vrea ca Ucraina să îşi retragă armata din pat

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 2 ore
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Doi frați români au fost împușcați pe stradă, în Spania. Ar fi vorba de o reglare de conturi între traficanții de droguri

Ziare.com acum 5 ore
Doi români au fost împuşcaţi în Spania în plină stradă, sub ochii îngroziţi ai martorilor. Unul dintre ei a murit pe loc, în timp ce fratele său a ajuns în comă la spital, acolo unde medicii încearcă să-i salveze viaţa. Potrivit primelor date strâns

Sorin Grindeanu, după ce a călătorit spre Constanţa, la lansarea programului Trenurile Soarelui: Estimez că în această toamnă va fi dat în circulaţie primul tren modernizat, iar, până la sfârşitul anului, va circula cu călători şi primul tren nou

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, vineri, după ce a călătorit într-un vagon modernizat spre Constanţa, la lansarea programului Trenurile Soarelui, că, treptat, călătorii vor beneficia de mai mult confort şi siguranţă în transpor

Peste 15.700 de apeluri la 112, în timpul furtunii violente de joi seara

G4Media acum o ora
Operatorii STS ai Serviciului de Urgenţă 112 au preluat şi procesat, la nivel naţional, peste 15.700 de apeluri de urgenţă, joi seara, între orele 19.00 şi 2.00, pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice care au vizat intensificări puternice

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum 3 ore
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/25°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°