In cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, a concertat – pe 1 iunie, si, apoi, la cererea publicului, pe 2 iunie – formatia Shooglenifty, din Marea Britanie. Supranumiti „regii scotieni ai ringului de dans“, cei sase membri ai formatiei sint Garry Finlayson (banjo), Quee Macarthur (bass), Luke Plumb (mandolina &banjo), Angus Grant Jr. (vioara), Malcom Crosbie (chitara electrica &acustica), James Mackintosh (tobe, percutie, pian) si il au alaturi pe Naill Macaoley (inginerul de sunet). Muzica lor este instrumentala, un fussion cross over, cu teme din folclorul traditional celtic, rafinat prelucrate si suprapuse pe un background modern. Sint un fel de Phoenix scotian, ca evolutie a formatiei, dar si din punct de vedere muzical, insa fara unda subversiva pe care a avut-o trupa romaneasca, datorata contextului social din ultimii ani de comunism. Au opt albume, fiecare cu un concept diferit, debutul fiind Venus in Tweeds.
Toti membrii trupei sint personalitati foarte diferite si, cel putin la prima vedere, nu pare sa-i lege decit muzica. Preferatii mei sint Angus, pentru ca are ceva din aerul unui saman, si James, pentru ca iubeste literatura. Prin amabilitatea doamnei Codruta Cruceanu de la British Council, institutia prin care au venit si in Romania, am putut sa stau de vorba cu membrii Shooglenifty, relaxati, in jurul unei mese.
De altfel, nu au aere de mari vedete, desi au concertat in toata lumea, si, desi sint cunoscuti ca cea mai inovativa si inventiva trupa (si-au definit muzica diferit in functie de evolutia acesteia: Tehno Cailidh, Acid Croft, Hyponofolkadelia), nu se construiesc si nu se vind, doar cinta.
Ana-Maria: Cine este cel mai important membru al grupului?
Naill: Eu sint, bineinteles. Eu sint inginerul de sunet si, daca eu nu sint la inaltimea lor, spre public nu ajunge un montaj bun.
AM: Ce n
