S-a comentat si se comenteaza inca pe seama ambitiilor megalomane ale Festivalului (zis) de Teatru de la Sibiu, care isi va schimba, cum promite, si titulatura pentru a corespunde mai bine realitatii. Dincolo de asta, important e, mi se pare, cum functioneaza el in propria-i structura si cit de folositor ne este. Din pacate, impresiile noastre nu pot fi decit partiale, fiindca nu cred ca poate cineva sa cuprinda la o editie manifestarile de ordinul sutelor, dupa cum ne indica statisticile oficiale. Asa incit singura cale de abordare este a criteriilor personale. Cum grila spectacolelor de teatru e din ce in ce mai vizibila pe afisul festivalului, cronicarul se poate orienta in peisaj urmarind liniile orelor 17.00 si 19.00, de la Teatrul Gong si „Radu Stanca“, la ele adaugindu-se citeva puncte de interes ale orei 21.00, mai ales privind spatiile neconventionale.
Asa incit nu veti vedea decit rar om de teatru care s-a putut bucura cine stie ce de zona muzicala a festivalului sau de alte forme de performance prezente in multicolora paleta a festivalului.
Cu ochii pe teatru, amatorii de statistica ar putea contabiliza vreo 20 de reprezentatii doar la cele doua sali, si inca pe atitea in spatii dintre cele mai neasteptate, cum au fost in acest an tramvaiul sau hala industriala.
In mare masura, cele mai bune apartin romanilor, nu doar pentru ca ei au, cum se spune, unul dintre cele mai bune teatre din lume, dar si pentru ca directorul festivalului ii favorizeaza cu calda prietenie. Norocul nostru, al cronicarilor romani, pentru care, multe dintre aceste spectacole fiind vazute cu ocazia premierelor, ramine loc de noutati. Aici alegerea e cam dupa ureche, nefiind material informativ suficient pentru avertizare. Uneori pledeaza autorul, faima regizorului, si nu de putine ori selectionerul insusi. Abia la sfirsit tragem linie si vedem cam cu ce ne-am
