Fata vizibila a „victoriei socialismului asupra intregului oras“, fie ca e vorba de arhitectura sau de imagini urbane, s-a oprit – ca si in conferinta Collage Bucharest – la citeva conjecturi. Putina lume s-a aventurat dincolo de consideratii asupra stilismelor Casei Poporului si Bulevardului Victoriei Socialismului. Iar despre „curtea din dos“ si locurile uitate ale orasului se repeta in continuare aceleasi aproximari de eseism emotional.
- O comunitate care si-a uitat radacinile si a pierdut reperele vietii patriarhale
Este evident – se spune si se scrie – orasul socialist al blocurilor tip este infiorator de urit, murdar, deprimant, nesigur. In desertul de prefabricate, locuitorii, nici rurali nici urbani, rupti de trecutul rural, au devenit niste semi-urbani, fara simtul comunitatii, si-au uitat radacinile si au pierdut reperele nobile ale vietii patriarhale. Au reusit in schimb sa colecteze repede toate racilele junglei orasenesti – maniere oribile, mentalitate de hoarda, gusturi kitschoase, grosolanie si violenta. Pierdute – simtul datoriei in munca, idealul coeziunii familiale, responsabilitatea in fata comunitatii. Solutia eradicarii totale pare singura in stare sa vindece radical rana impusa orasului de ingineria victoriei socialismului: orasul colectiv disparut prin implozie va lasa locul suburbiei idilice cu vile diminutive si palma de gazon privat.
Sa fie insa tangibil idealul suburbiei generalizate? Observatorii mai lucizi care traverseaza cu caietul de schite si cu aparatul de fotografiat „curtile din dos“ ale fostului oras socialist sint pusi in fata a cel putin doua semnale. Primul vine din marimea fizica a cartierelor colective. La Bucuresti numai, cam trei sferturi din oameni traiesc „la bloc“. Este vorba de un milion si jumatate de bucuresteni – si de alte cinci milioane in restul tarii. Tot trei sferturi – dintre
