Condusa de Paul Volker, ce a avut misiunea sa ancheteze ilegalitatile comise in aplicarea programului umanitar pentru Irak denumit "Petrol contra hrana", a intrat in posesia unei corespondente prin e-mail, datand din decembrie 1998, din care se poate trage concluzia ca secretarul general al ONU, Kofi Annan, ar fi avut cunostinta de un contract atribuit de catre ONU societatii elvetiene Cotecna, unde era angajat Kojo Annan, unul dintre fiii din prima casatorie a secretarului general al ONU. Associated Press relateaza ca un prim e-mail trimis la 4 decembrie 1998 de catre Michael Wilson, la vremea respectiva vicepresedinte al societatii Cotecna, se referea la o discutie cu Kofi Annan si "anturajul acestuia", prilejuita de o reuniune ce a avut loc la Paris privind candidatura acestei firme la un contract de 10 milioane dolari, in cadrul programului "Petrol contra hrana". E-mail-ul facea referinta la un oarecare "KA", ce nu putea fi altul decat Kojo Annan, care atunci era angajat cu functia de consilier al firmei Cotecna. Intr-un alt e-mail, trimis la cateva minute dupa primul, Michael Wilson isi exprima optimismul in privinta atribuirii contractului amintit firmei Cotecna, "gratie unui lobby discret, dar eficace", in cercurile newyorkeze. Prin intermediul purtatorului sau de cuvant, Fred Eckhard, Kofi Annan a anuntat ca nu-si aminteste sa fi avut o intalnire, la Paris, in decembrie 1998, cu oficialul firmei Cotecna Michael Wilson. In plus, a mai spus Eckhard, serviciile ONU nu au gasit dovezi despre asemenea intalniri ale secretarului general al ONU in perioada sederii sale la Paris. Daca aceste noi informatii se vor dovedi exacte, releva Associated Press, el ar putea contrazice o concluzie importanta a Comisiei de ancheta condusa de Paul Volker, datand din luna martie, conform careia nu existau dovezi care sa demonstreze fara tagada ca Annan ar fi fost la curent cu "efo