Ioan DAMASCHIN
Despre cele doua vointe ale lui Hristos
Editura Anastasia, Bucuresti,
2004, 132 p.
Sa adormi cu mina dreapta taiata e o pedeapsa grea. Dar sa te trezesti cu ea intreaga e o minune pe care merita sa te duci sa o impartasesti, cu sufletul la gura, tocmai celui (califul Damascului) care te pedepsise. La 38 de ani de la moarte, in 787, la conciliul de la Niceea II, Ioan din Damasc e canonizat. A meritat?
Cea mai serioasa editura din Romania cu profil religios, Anastasia, are contributii esentiale in lansarea pe piata de carte a unor texte care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca intelectualului (pro-)european. E drept, odata cu aparitia si raspindirea „brandurilor“, a fost obligata sa-si gaseasca si sa ocupe o nisa din incinta mult prea incapatoare a discursului religios: teologia ortodoxa. In vreme ce patrologia latina are in Alexander Baumgarten unul dintre cei mai activi traducatori si comentatori romani, iar textele ei sint, desigur, mult mai accesibile in limbile „moderne“ pentru ca stau la temelia unor mari culturi, patrologia greaca ramine un teritoriu putin frecventat de alti pasi decit de cei ai specialistilor si ai invatatilor Bisericii Rasaritene.
Colectia „Biblioteca Patristica“ a Editurii Anastasia a inceput deja si va continua o campanie de traduceri din hristologia levantina, din hagiografii, dar nu numai. Ii avem deja, din 2004, pe Augustin si pe Ioan Damaschin. Ii asteptam pe Tertulian, pe Grigorie de Nyssa sau pe Sfintul Ambrozie. La sfirsitul anului trecut a aparut cea mai cunoscuta lucrare hristologica a Sfintului Ioan Damaschin, Despre cele doua vointe ale lui Hristos, lucrare orientata polemic impotriva ereziilor monoenergetismului si monotelismului (simplist vorbind, monoenergetismul sustine existenta unei singure naturi, divina, in persoana lui Hristos, iar monotelismul su
