Intre 6 si 11 iunie a avut loc la Sighisoara a XIII-a editie a Festivalului International de Teatru Atelier. Sau: luna iunie a imbogatit cetatea Sighisoarei cu un nou festival. Sau: cu citeva luni in urma, dramaturgul Radu Macrinici imi vorbea despre radicalizarea festivalului de teatru pe care l-a initiat in 1992. Sau: eppur si muove…
Iata citeva posibile fraze de inceput pentru un articol care vorbeste cu bucurie despre energia de a cerceta si de a face posibil in arta teatrala. Obstinatia lui Radu Macrinici de a nu lasa balta un proiect, care i-a adus si faima manageriala (aproape contemporana cu aceea de dramaturg), e cu atit mai demna de subliniat, cu cit in ultima perioada unele voci au constatat lipsa de „materie prima“, indiferenta creatorului de teatru roman fata de tema „atelierului“ (stau si ma gindesc daca nu cumva organul de receptare a formelor de innoire a obosit, ba chiar a incremenit in anumite modele de definire a noului), cu cit locatia festivalului a trebuit schimbata ex abrupto si, in consecinta, cu cit un soi pagubos de conservatorism neaos parea sa greveze capacitatea unui asemenea tip de festival de a supravietui.
Din fericire, elementele unei conjuncturi norocoase au concurat la realizarea uneia dintre cele mai interesante editii, chiar daca a treisprezecea. In primul rind, increderea impusa de CV-ul impresionant al Atelierului principalilor sustinatori financiari: Ministerul Culturii si Cultelor, UNITER, Pro Helvetia – Programul Cultural Elvetian pentru Romania, Consiliul Judetean Mures etc. Pe de alta parte, solidaritatea prietenesc-profesionala a Teatrului Ariel din Tirgu Mures, care a pus la dispozitie o parte din tehnica necesara.
Daca administratia locala pastreaza inca o anumita doza de espectativa (poate ca aceasta editie a Atelierului va grabi incheierea reabilitarii locatiei Teatrului din Turn – org
