Arhitectii austrieci Michael Hofstätter si Wolfgang Pauzenberger au fondat in 1986 grupul PAUHOF, intr-un moment de maxim al modei postmoderne in arhitectura. Avind un program eminamente anti-postmodern, bazat pe o gindire conceptuala, ei produc de atunci studii urbanistice, proiecte experimentale de arhitectura si lucrari de interferenta cu arta contemporana.
- Un Bucuresti redimensionat
Exista in intilnirea pe viu dintre Pauhof si lumea arhitecturii bucurestene, o intilnire intre Viena si Bucuresti, doua orase care par sa fi trait in contratimp fazele istoriei urbane. Bucurestiul, inflorind in momente de radicalitate a formelor (ca modernitatea), Viena, din contra, inflorind in momentele de baroc si eclectism. Viena face gesturi urbane care, chiar si atunci cind sint pesimiste, au monumentalitate, pe cind gesturile bucurestene, chiar si atunci cind sint triumfaliste (vezi Casa Poporului), au o lipsa de gust si un absurd de provincie.
Lipsa de umor pe care o emana un ansamblu care s-a folosit intens de un stil arhitectonic a carui principala trasatura ar trebui sa fie umorul si ironia (postmodernismul), este probabil cea care face ca impactul „centrului civic“ bucurestean sa fie atit de puternic. Nu-i de glumit, pare sa fie mesajul lui. Si noi, bucuresteni cum sintem, incercam, de 20 de ani incoace, sa refuzam aceasta lipsa de umor, lasind-o sa fie acoperita de vegetatia unui nou oras, ca ruinele din tablourile lui Lorrain. Asta face, cred eu, ca pasiunea pentru tema „reteserii“ orasului in zona distrusa de Ceausescu sa fie asa de intensa – pentru ca nu e vorba doar de a inchide o rana, ci si de a face bucurestean un ansamblu care refuza sa aiba umor; de a inghiti in vegetalul bucurestean scheletul monumental al unui dinozaur ideologic.
Cu atit mai tare m-a frapat, din aceasta perspectiva, pozitia teoretica a grupului Pa
