- Social - nr. 118 / 17 Iunie, 2005 Mai multe semnale primite la redactie, referitoare la (ne)plata indemnizatiei pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani, in cazul in care mamica beneficiaza de ajutor de somaj, ne-a determinat sa cerem lamuriri de la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, unde am avut-o ca interlocutoare pe doamna Décsei Eva, director executiv adjunct. Cazul concret, de la care a pornit discutia, a fost cel al unei mame din Tarnaveni, care a nascut un copil in luna ianuarie a.c., in timp ce era beneficiara a Ordonantei de Urgenta nr. 8/2003, privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nationale (in speta prezentata fiind vorba de CFR). Imediat dupa ce aduce un copil pe lume, mama intocmeste o cerere prin care solicita indemnizatie pentru cresterea copilului, cu conditia sa fi activat in campul muncii cel putin 10 luni, inaintea fericitului eveniment. Cererea este intocmita pe proprie raspundere si, prin rubrici speciale, recunoaste faptul ca nu mai dispune de alt venit, in caz contrar nebeneficiind de indemnizatie. Ca a gresit mama sau nu, in cazul supus atentiei, cert este ca a incasat cateva luni atat drepturile conferite prin ordonanta, cat si indemnizatia pentru cresterea copilului. Ce este de facut? Simplu! Restituirea sumelor primite ca indemnizatie, si iata de ce: Conform dispozitiilor art.7, alin. 1, din Legea nr. 19/2001, privind sistemul public de pensii si altor drepturi de asigurari sociale, prestatiile de asigurari sociale reprezinta venit de inlocuire pentru pierderea totala sau partiala a veniturilor profesionale, aici incadrandu-se si concediul de maternitate. Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti precizeaza conditiile in care indemnizatia pentru cresterea copilului nu poate fi acordata: la momentul concedierii, respectiv