Putine locuri de pe litoral au eleganta complexului Panoramic-Amfiteatru-Belvedere. La Bursele de Turism, spatiile de cazare ale celor trei hoteluri sunt contractate, an de an, in proportie de Putine locuri de pe litoral au eleganta complexului Panoramic-Amfiteatru-Belvedere. La Bursele de Turism, spatiile de cazare ale celor trei hoteluri sunt contractate, an de an, in proportie de suta la suta. Cine vrea neaparat gaseste insa si la receptie camera dorita, chiar cu vedere la mare, cu preturi intre 351.000 lei locul, pe zi, la dubla si 1.428.000 lei pers./zi, in apartamente, in varf de sezon. Se adauga, indiferent de perioada, bufetul suedez, de la micul dejun, de 200.000 lei. In premiera, pentru sezonul 2005, se accepta cazarea gratuita a copiilor pana la varsta de 7 ani, daca nu se solicita un pat in plus. Al treilea pat va fi taxat, indiferent de varsta turistului, cu doar 50 la suta din tariful curent. Cu 600.000 lei pe zi, turistul are asigurate pranzul si cina, in bonuri valorice. Complexul dispune de baruri de zi, terasa, cofetarie, magazine. Intrarea la piscinele in aer liber costa cate 100.000 lei, pentru adulti si 50.000 lei, pentru copii. Decibelii de la discoteca Papparazzi, fac insa noaptea grea celor ce vin la odihna. Oferta de lux de la complexul de 3 stele "Majestic", vine, pana la 1 iulie, cu tarife de 1,8 milioane lei dubla, 1,6 milioane lei camera single si 2,9 milioane lei apartamentul, cu mic dejun inclus, sauna, fitness, masaj, piscina, coafor. Continua sa-si pastreze aerul de noutate si atractivitate "Stana" de la Majestic, cu specialitati rustice una si una: fasole cu ciolan, puiul la ceaun, puiul la jar, dar, mai ales, deliciosul "Pui Bunica" (o sofisticata reteta bine pazita, cu legume de sezon) si batalul la protap.