A murit la fel de discret precum a trăit. Puţini au fost cei care au aflat de moartea profesorului Ioan Nicola, deşi multe generaţii de cadre didactice din ţară s-au pregătit după lucrarea sa – încununare a unei vieţi dedicate cercetării – "Tratatul de pedagogie şcolară". Autor a numeroase studii, cercetări şi tratate, îndrumător de doctorate, Prof. univ. dr. Ioan Nicola reprezintă cazul tipic al unui adevărat "self made man", care a găsit puterea să lupte cu un destin de multe ori potrivnic.

Peste foarte puţin timp se împlineşte un an de la trecerea sa în nefiinţă. Îmboldit poate de o premoniţie – pentru că Profesorul a crezut toată viaţa în mâna destinului – în ianuarie 2004 s-a apucat să-şi facă câteva notiţe despre viaţa sa, care n-a fost deloc uşoară. La câteva luni după ce le-a terminat, a trecut în eternitate. Nu foarte voluminoase, aceste însemnări sunt însă încărcate de o trăire intensă, din care răzbate voinţa copilului de ţăran, greu încercat de viaţă, rămas, la nici 16 ani, să aibă grijă de cei patru fraţi ai săi.

O oscilaţie perpetuă între două variabile

Născut în 1938, în comuna Horea, judeţul Alba, într-o familie de ţărani săraci, Ioan Nicola a avut o copilărie plină de privaţiuni. La 16 ani a rămas fără mamă, iar la 18 ani fără tată, trebuind să se îngrijească singur de creşterea celorlalţi patru copii ai familiei: două surori şi doi fraţi mai mici. Înzestrat cu o voinţă deosebită, a reuşit să facă faţă marilor greutăţi prin care i-a fost dat să treacă, greutăţi care i-au marcat profund sănătatea. În 1964 a absolvit Facultatea de filosofie din Bucureşti, secţia Pedagogie – Limba şi literatura română, iar după un an petrecut ca asistent universitar la Universitatea din Timişoara a venit pe aceeaşi funcţie didactică în Târgu Mureş, la Institutul Pedagogic. Aici a urcat firesc toate treptele carierei universitare şi a fost primul deca