Zilele trecute a fost dat publicitatii un studiu realizat de Institutul National de Statistica (INS), potrivit caruia cei mai multi romani care au devenit patroni in ultimii doi ani au fost, inainte de a dobandi aceasta calitate, muncitori necalificati (52%) sau calificati (25%), in timp ce doar 2,7% dintre acestia au avut functii de conducere. Remarcabil este si procentajul mare al tinerilor in randul celor care au demarat o afacere: aproximativ 29% au varste sub 30 de ani, iar alti 30% se situeaza in intervalul 30-39 de ani.
Aceste date ar reprezenta dovada statistica a faptului ca pentru a te descurca in viata nu ai neaparat nevoie de scoala si ca spiritul antreprenorial este un dar "nativ", care se poate cultiva prin studiu, dar nu este obligatoriu. Maria Pietreanu, directorul INS, a accentuat acest lucru, spunand ca romanii au capatat un nou mod de gandire "adaptat la evolutia societatii".
Dar, vorba lui Mircea Badea, traim in Romania si chestia asta ne ocupa tot timpul. Si ne-am obisnuit ca intre granitele noastre nationale sa convietuiasca in paralel doua Romanii, separate in mod fundamental dupa mai multe criterii. Din punct de vedere electoral, avem Romania lui Nastase (Iliescu) si cea a lui Basescu. Exemplele ar putea continua, insa pe noi ne intereseaza alte doua Romanii: cea din statisticile oficiale si cea reala.
Cata vreme, din punct de vedere statistic, nivelul de trai creste vertiginos, somerii sunt o specie pe cale de disparitie, iar masinile se schimba mai des decat sosetele, nu poate sa mire pe nimeni stirea ca suntem o tara de patroni. Si ca, de la vladica pana la opinca, tot romanul intra in afaceri.
Pe ce se bazeaza concluziile studiului INS? Pe lectura cererilor de inmatriculare a firmelor la Registrul Comertului. Cata vreme o "afacere" se poate porni cu un capital social de 2 milioane de lei (200 RON), cu cheltuieli de
