Ne-am cunoscut spre sfarsitul anilor ""60, inceputul anilor ""70. Venit din Transilvania, dintr-un mediu universitar, avea staiful caruia ii duceam dorul in marea bucuresteana fierband de atatia involburati geniali pentru care eticheta era un moft. Ne-a apropiat cititul. Schimbam carti si le discutam in lungi partide peripatetice. Pe vreme frumoasa o luam de la Piata Unirii spre sosea. Bateam soseaua de cateva ori si o luam inapoi. Incepusem sa fiu interesat de Kierkegaard si m-a incurajat cu pasiune. Recitind in America "Kierkegaard: Construction of the Aesthetic" imi reveneau in minte discutiile cu el despre cum il citise Adorno pe frustratul, melancolicul danez.
Cativa ani am impartit unul din birourile unei reviste literare. Continuam sa vorbim despre carti, dar politicul devenise deja subiectul preferat. Multa vreme a incercat sa ma tempereze, sa-mi arate si partea plina a sticlei si partile acceptabile ale unui sistem pe care eu unul incepusem sa-l detest "prea in gura mare". Dupa excluderea mea din acel "colectiv redactional", avea sa-mi reproseze ca nu l-am ascultat, ca m-am expus prea mult si inutil. Dialogurile noastre devenisera din ce in ce mai rare. Cand se produceau, aveau o intensitate ale carei resorturi nu aveam cum sa le descifrez atunci.
Spre sfarsitul anilor ""80, am primit de la el o scrisoare. Incepea astfel: "Draga Dorine, nici nu stii cata dreptate ai avut...", stiam. Ma anunta ca intrase in disidenta, copiii ii erau agresati pe strada, ma rog, tot tacamul ruperii de turma. Cand s-a hotarat sa paraseasca Romania, am facut tot ce s-a putut ca sa obtina viza de intrare in Statele Unite. Si a obtinut-o, desi unele informatii il caracterizau drept "un personaj extrem de controversat". In 1989 mi-a anuntat data la care urma sa soseasca. L-am asteptat o zi, doua, trei... Pe la sfarsitul lui august, cred, primeam un scurt mesaj de la el
