Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uniunea Europeana ia pauza de reflexie Amanarea aderarii Romaniei si Bulgariei, un scenariu tot mai sigur

Publicat in Adevarul, vineri 17 iunie 2005 ·

Chiar daca, oficial, liderii europeni, reuniti la Consiliul European, care a debutat ieri dupa-amiaza la Bruxelles, se vor declara in favoarea continuarii procesului de extindere, pauza de reflexie Chiar daca, oficial, liderii europeni, reuniti la Consiliul European, care a debutat ieri dupa-amiaza la Bruxelles, se vor declara in favoarea continuarii procesului de extindere, pauza de reflexie asupra viitorului UE, ceruta insistent de tot mai multi dintre ei, ar putea avea ca efect amanarea cu un an a aderarii Romaniei si Bulgariei la Uniune. Scenariul, negativ in ceea ce ne priveste, este sustinut cu argumente de observatorii politici de la Bruxelles. Surse diplomatice, citate de Reuters, afirma ca respingerea Constitutiei europene de catre francezi si olandezi a sporit riscul amanarii Romaniei. Sprijinul pentru extinderea UE a fost zdravan subminat de rezultatele referendumurilor din cele doua tari, astfel incat procesul de ratificare a Tratatului de aderare pe care l-am semnat in aprilie ar putea fi perturbat. Nici recentul scandal iscat pe marginea bugetului european pe 2007-2013 nu e in favoarea noastra. Incapatanarea lui Tony Blair de a nu accepta "inghetarea" rabatului britanic se loveste de cea a lui Jacques Chirac, care nu vrea sa auda de diminuarea subventiilor pentru agricultorii francezi, dar si de atitudinea cancelarului Gerhard Schroeder, care a lasat sa se inteleaga ca Germania a cheltuit deja prea mult pentru Europa. Lupta pentru subventii, mai ales pentru cele din agricultura, se va repercuta nedorit si asupra Romaniei, vazuta de tarile mari producatoare din UE drept o competitoare de temut in acest domeniu. "Acum va fi mult mai greu pentru Romania si Bulgaria sa adere in 2007. Vor trebui sa fie niste mari performeri pentru a realiza aceasta", sunt de parere sursele citate de Reuters. Iar prima consecinta a inrautatirii atmosferei privind extinderea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum 12 minute
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum o ora
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum 21 minute
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 10 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 6 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Furtună în tabăra lui Trump! Declarațiile lui Elon Musk și Ramaswamy provoacă o ruptură majoră în coaliția MAGA

Ziare.com acum 28 minute
Disputa asupra imigrației înalt calificate creează tensiuni în echipa lui Donald Trump. Controversele au izbucnit după ce doi dintre consilierii săi, Elon Musk și Vivek Ramaswamy, au făcut declarații publice care susțin relaxarea vizelor pentru anga

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 13 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°