Saptamana trecuta, Bruxelles-ul a spus clar ca Romania ramane in urma in eforturile sale de combatere a coruptiei, reducere a rolului statului in economie, cheltuire a fondurilor UE destinate agriculturii si aplicare a legislatiei europene pentru imbunatatirea mediului.
Odata scrisoarea de avertisment ajunsa la Bucuresti, umbra clauzei de salvgardare ce asteapta a fi invocata in toamna se asterne mai intunecata asupra tarii.
Eurocratii, inspaimantati de mania propriilor cetateni
Onno Simons, un olandez cu capul pe umeri, adjunctul sefului delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, remarca pe 9 iunie ca el e sigur ca autoritatile stiu ce au de facut. Dar "autoritatile" sunt precum fermierul roman privind cu jale la pamanturile inundate. Stie ce e de facut pentru a-si asigura recolta. Dar o actiune a lui Dumnezeu l-a oprit sa mearga mai departe.
Iar Dumnezeu nu pare sa se implicat prea mult in treburile politice ale Romaniei in ultimele decenii. In schimb, problemele provocate de oameni au aruncat Romania la coada listei tarilor invitate sa adere la Uniunea Europeana in 1999. Si, din pacate, insasi Uniunea Europeana este parte a acestei probleme.
Lasam la o parte deocamdata daca a fost o abordare corecta pentru Romania concentrarea pe absorbirea a 80.000 de pagini de legi si reglementari ale UE (acquis-ul comunitar) sau daca instrumente precum programele Phare, Ispa si Sapard au pregatit tara corespunzator in fata provocarilor formidabile ale aderarii.
Un factor crucial a fost abilitatea guvernului Nastase de a sfida cu obraznicie Uniunea Europeana pe diferite fronturi vitale ale reformei, in special dupa ce s-a format o alianta cu fostul comisar pentru extindere intre 1999-2004, Guenther Verheugen:
- fondurile de preaderare au fost pradate sistematic si guvernul a refuzat sa actioneze cand UE i-a id
