Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepresedintele PNL Arad nu se lasa scos din competitie

Publicat in Romania Libera, vineri 17 iunie 2005 ·

Vicepresedintele organizatiei municipale a PNL Arad, Dacian Tolea, a anuntat ca va contesta decizia Biroului Permanent Teritorial care a hotarat ca acesta sa fie suspendat pe o perioada de un an din toate functiile detinute in partid. El a mai spus ca, desi a fost suspendat, va candida pentru functia de presedinte al filialei municipale. "Eu voi face o constestatie la Consiliul de Onoare si Arbitraj al PNL Arad. Daca acest for nu va schimba decizia suspendarii mele, voi ataca hotararea la Curtea de Onoare si Arbitraj de la nivelul central al partidului. Oricum, eu voi putea sa candidez la alegerile din 25 iunie, pentru presedintia organizatiei municipale, deoarece pana la acea data nu va fi data o sentinta executorie in cazul suspendarii mele", a declarat Tolea. Liberalul a adaugat ca daca cele doua organisme din partid nu-i vor da o sentinta favorabila va ataca hotararea prin care a fost suspendat in instanta. "Eu nu am incalcat statutul partidului si nici legea. In cazul meu a fost o demonstratie de forta a actualei conduceri, in frunte cu deputatul Titus Gheorghiof (presedintele organizatiei judetene a PNL Ð n.r.), la care s-a alaturat deputatul Mihai Calimente, prefectul Cristian Stragea, dar si altii. Ei puteau sa lase sa se hotareasca la alegeri daca am gresit sau nu", a mai spus vicepresedintele organizatiei municipale. Biroul Permanent Teritorial a hotarat suspendarea lui Dacian Tolea din toate functiile detinute in partid, cat si din calitatea de membru pe o perioada de un an considerand ca acesta a fost la originea unor atacuri lansate impotriva liderilor partidului, din care reiesea faptul ca "PNL Arad nu are nevoie de lideri de paie si nici de mega-lideri care sa calareasca organizatia". Conducerea organizatiei municipale a liberalilor a aratat ca vicepresedintele a incalcat, astfel, codul etic al formatiunii politice, in care este prevazut ca libera

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 17 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Violenţe între un bărbat şi o femeie, în municipiul Iaşi/ Bărbatul are mai multe plăgi tăiate/ Femeia, găsită într-o maşină din care refuza să coboare, dar a fost convinsă de negociatori / Dosar penal pentru tentativă de omor

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje medicale intervin, luni seară, pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care se află într-o maşină, în municipiul Iaşi, şi care este înjunghiată în piept, a anunţat ISU Iaşi. Ulterior, Poliţia a precizat că a avut loc un conflic

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°