Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul PNL Timisoara, "umflat" cu cotizatii inaintea alegerilor

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 18 iunie 2005 ·

Membrii PNL Timisoara se aduna astazi pentru a-si alege noul presedinte. Din cele peste 2.000 de persoane inscrise in organizatie, vor avea drept de vot doar circa 500. Aceasta, pentru ca pot vota doar cei care si-au achitat cotizatia la zi. Afland acest fapt, liberalii s-au inghesuit, ieri, sa-si plateasca restantele la cotizatie. Intr-o singura zi, in contul organizatiei municipale s-au strans peste 40 de milioane de lei, cam cat se aduna intr-un an, pe vremea cand partidul era in Opozitie. Presedintele PNL Timis, prefectul Ovidiu Draganescu, a convocat alegerile cu un an mai devreme, pe motiv ca trebuie schimbati peste un sfert din membrii biroului. Asta, pentru ca unii dintre ei nu au fost vazuti la fata decat atunci cand a fost vorba de negociat posturi prin institutii. In plus, respectivii nu s-au implicat mai deloc in activitatile celor 22 de organizatii de cartier si, implicit, nici in alte evenimente sau actiuni care au avut loc in comun. Din spate vin si fuziunile cu APR si UFD, care nu au fost cele mai reusite, unii membri disparand din peisaj. Pana mai ieri, pentru sefia PNL Timisoara se inscrisese un singur candidat, Bogdan Achimescu, actualul presedinte, dar s-a mai gasit un temerar, Petre Ehegardner, fostul lider al organizatiei municipale in perioada 2001-2002. Draganescu il sustine pe primul, ceea ce a dus la ideea ca jocurile sunt gata facute. "Pentru mine, singurul candidat este cel vazut la adunarile locale. Pe ceilalti i-am uitat, nici nu stiu ce mai fac. Cat priveste afirmatia ca jocurile au fost deja facute, pot sa spun ca in PNL nu se procedeaza asa", a fost replica presedintelui de filiala. Nimeni nu se asteapta la rasturnari de situatie pentru ca, zic liberalii, la ei in partid este stabilitate. Noua echipa va trebui sa pregateasca si alegerile municipale din 2008, pe cand se va impune un candidat unic al Aliantei "D.A.", avand in vedere

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 33 minute
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Kamala Harris îl cheamă pe Donald Trump la o nouă dezbatere televizată, cu doar câteva zile înainte de alegeri

Ziare.com acum 9 minute
Kamala Harris, candidata Partidului Democrat, îl invită pe contracandidatul ei republican, Donald Trump, la o nouă confruntare televizată, care ar urma să se desfășoare cu doar câteva ore înainte de alegerile prezidențiale din SUA. Candidata democra

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de incertitudine

News.ro acum 10 minute
Emmanuel Macron a numit sâmbătă cei 39 de membri ai guvernului de dreapta al lui Michel Barnier, rod al unei coaliţii fragile între tabăra prezidenţială şi Les Républicains, în încercarea de a pune capăt celei mai grave crize politice a celei de-a c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 9 minute
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 4 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 2 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 3 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Israelul spune că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

HotNews acum 52 minute
Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea islamistă Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza. „În ulti

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°