Reforma justitiei, problema in privinta careia Sofia, la fel ca si Bucurestiul, a primit mai multe avertismente din partea Uniunii Europene, a devenit subiect de campanie electorala in Bulgaria, in perspectiva alegerilor legislative care vor avea loc in aceasta luna.
Realizarea reformei in justitie reprezinta una din conditiile-cheie pentru aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana in 2007.
Fostul ministru bulgar de justitie, Mladen Cerveniakov, in prezent deputat din partea Partidului Socialist Bulgar (BSP, opozitie), a estimat, in timpul unei dezbateri electorale televizate, ca Bulgaria ar putea avea un sistem juridic operativ cel mai devreme in 2015 sau chiar in 2020.
El a avertizat ca acest lucru s-ar putea intimpla numai in cazul in care toate fortele politice si-ar uni eforturile in directia implementarii reformelor necesare, in caz contrar reabilitarea sistemului juridic fiind realizabila abia prin 2050, relateaza publicatia electronica "Vsekiden".
Procurorul general, numit de parlament
Mladen Cerveniakov a invocat propunerea facuta de Coalitia pentru Bulgaria, condusa de BSP, privind crearea unui Consiliu pentru reforme in justitie, din care sa faca parte, in afara de reprezentantii partidelor parlamentare, magistrati, juristi, precum si organizatii neguvernamentale.
In plus, a sustinut ca alegerea procurorului general sa se faca de parlament, iar procuratura sa iasa din sistemul judiciar si modul ei de functionare sa fie prevazut intr-un capitol separat in Constitutie".
La aceeasi dezbatere televizata, Kamelia Kasabova, reprezentanta Miscarii Nationale Simeon al II-lea (NDSV, la putere), a declarat ca in timpul actualei guvernari au inceput sa se faca unele schimbari in justitie, adaugind insa ca nici viitorul guvern si nici viitorul parlament nu vor reusi sa faca modificar