In iunie 1990 Ion Iliescu a esuat in tentativa de a instaura o dictatura radicala de stanga. Nu a dorit una de tip stalinist-ceausist. Iliescu tintea spre imitarea regimului comunist reformist de la Moscova, dirijat de Gorbaciov-Sevardnadze-Iakovlev. URSS inca exista, avea sa se prabuseasca un an mai tarziu, august-decembrie 1991, dupa o tentativa de puci.
Dar Iliescu voia totusi un regim comunist cu asezonari la periferie, tip glasnost si perestroika. Lui Iliescu i se parea ca in Romania se ajunsese prea departe cu libertatile, si trebuia ca Romania sa faca pasi inapoi daca nu voia sa cada in "haosul democratiei occidentale". Partidele de opozitie constituiau o "opozitie tolerata".
PNL, PNT, PSD (infiltrate pana la varf de agentii securitatii si controlate), prinsesera cheag si deveneau tot mai populare, mai ales in mediile urbane. Exista "o parte a presei" care ataca puterea cu curaj si nu ezita sa conteste legimitatea puterii lui Iliescu.
Era clar pentru acesti jurnalisti si intelectuali contestatari ca "revolutia din decembrie", tindea sa isi restrInga obiectivele doar la schimbarea din sefie a lui Ceausescu, fara sa fie facute reforme procapitaliste, democratice. Iliescu refuza complet capitalismul, proprietatea privata, libertatea de asociere, libertatea de expresie... Regimul ante decembrie 89 avea destui partizani.
Odata cazut Ceausescu, cautau un nou dictator. "Aparatul" avea nevoie de un stapan care sa nu imite politica personala a celor impuscati in cazarma din Targoviste. Iliescu parea persoana providentiala pentru aceste interese.
Iliescu i-a reprosat lui Ceausescu la nivelul politicii si doctrinei ca
1/ ignora "revolutia tehnico-stiintifica", si dispretuia intelectualii bazandu-se pe muncitori, era asadar depasit, un dictator comunist de anii 50.;
2/ i-a reprosat nationali
