Cineva imi spunea ca e mai intelegator fata de politisti decit fata de medici, pentru ca de cei dintii, daca nu comiti acte antisociale, poti scapa, in timp ce de oamenii in halate albe, nu prea ai cum. Aceasta insa e o formulare foarte, foarte veche.
In ultimii ani, functionarii publici s-au plins ca nu au cadrul legal pentru a-si desfasura in conditii optime activitatea. Pentru a rezolva situatia si pentru a mai cistiga putin electorat, legiuitorul a emis o serie de acte normative care multumesc diversele categorii de bugetari. Legea da dreptul cetateanului de rind, contribuabilului, de a reclama necazurile care il macina.
In plus, sarmana cerere trebuie inregistrata si, intr-un termen bine stabilit, rezolvata.
Dar sa te fereasca sfintu’ sa ai nevoie sa faci o plingere la o „circa" de politie! Se pare ca, din motive care tin de statistica sau de comoditate, aceste subsidiare ale Ministerului Public au o tactica, cistigata prin practica diurna, de a-l determina pe omul cu jalba sa plece pe unde o vedea cu ochii, iar de aceasta „normalitate" m-a prevenit, constiincios, avocatul meu.
Luni, 06.06.05, din mila pentru un amarit din cartierul in care locuiesc, al carui picior si ale carui coaste n-au rezistat unei discutii neprincipiale purtate cu niste indivizi, am luat act de mentalitatile sus-mentionate la sectia de politie pe raza careia s-a produs agresiunea. Mai intii, cu ajutorul unor vecini, l-am imbarcat pe agresat in masina, cu aparat ghipsat cu tot.
Vreau sa precizez ca vorbesc de un om cu multe necazuri, fara serviciu, fara asigurare medicala, dar harnic si saritor, un nefericit ca multi altii, pe deasupra si tigan. Sau rom, ca sa nu supar pe cineva.
Prima problema, cel putin la sectia de politie in cauza, e parcarea. Bine, situatia e cam aceeasi in tot Bucurestiul. Asa ca l-am lasat pe omu
