Cand nu stie ce sa faca cu marfa lui, neamtul ii adauga o inventie. Francezul o vopseste intr-o culoare noua si la moda. Americanul ii trage o dunga de crom si-i mareste dimensiunile cu 25%. Japonezul o face, din contra, mai mica si cu mai multe butoane. Iar elvetianul scoate toate smecheriile electronice si-i pune un arc si-o cheie (facute de mana, desigur, la Basel).
Romanul are o reteta mai simpla: cand nu stie ce sa mai faca nou cu afacerea lui, face un seminar. Un eveniment. O petrecere-surpriza (anuntata in ziare, ca sa nu fie nici un dubiu) sau o intalnire cu participare internationala pe problema atat de arzatoare a cotelor unice de impozitare in tarile comunitare (rima e neintentionata, dar revelatoare).
Re scara participantilor de profesie, evenimentele nu se clasifica dupa gradul de interes al expunerii (se stie, dupa primul sfert de ora, poti adormi chiar la prelegerea pe probleme de career management a Monicai Barladeanu in costum de baie). Din contra, cel mai important lucru la un seminar e meniul.
Imi aduc aminte ca acum aproape un deceniu am fost invitat la prima editie a unui festival de media – unul dintre cele mai opulente evenimente pe care l-am vazut vreodata. In concurs au fost inscrise zeci de filme si emisiuni de televiziune – dar va spun sincer ca nu-mi aduc aminte decat de o scena: un invitat mancand cu lingura icre negre. Nu la televizor, ci in fata mea.
Am stat zece minute la spectacolul asta, cu atat mai fascinant cu cat omul se inverzea cu fiecare imbucatura – dar nu renunta. Icre negre gratis: cum sa ratezi asa ceva in 1996?
Astazi, industria seminariilor s-a maturizat. Meniul a ajuns sa cuprinda fazani si mistreti (la seminariile organizate de companii de asigurari si banci), somon si branza frantuzeasca (firme din industria farmaceutica), pui indian si orez thailandez (import
