Pe 29 mai, la 552 de ani de la ziua in care otomanii intrau in Constantinopol, Franta a respins Euroconstitutia, lovind aspiratiile europene ale Turciei. Pentru multi europeni, un „nu" spus Ankarei echivaleaza cu stoparea unei noi invazii a turcilor.

Criza profunda in care se zbate Uniunea Europeana a pus sub semnul intrebarii extinderea blocului comunitar, dar mai ales integrarea Turciei, un fapt recunoscut inclusiv de oficialii de la Ankara. Aderarea Turciei a fost de altfel unul dintre punctele principale din dezbaterile care au avut loc in Franta si Olanda pe tema referendumurilor constitutionale.

La sfirsitul Consiliului European, presedintele UE, Jean Claude Junker, a apreciat ca majoritatea statelor membre sustin inca aderarea Turciei. Deschiderea negocierilor la 3 octombrie 2005 nu ofera insa o certitudine pentru aspiratiile Ankarei – obtinerea statutului de membru deplin al Uniunii Europene.

Dincolo de nemultumirea populara din sinul UE, sprijinul acordat Turciei tinde sa scada si la nivelul liderilor politici. Asta in conditiile in care pozitia presedintelui francez Jacques Chirac si cea a cancelarului german Gerhard Schröder, doi sustinatori ai Ankarei, se clatina serios.

Posibilii viitori lideri ai Frantei si Germaniei, Nicolas Sarkozy si Angela Merkel, si-au facut de mult timp cunoscuta pozitia - Turcia poate obtine cel mult un statut de parteneriat privilegiat cu UE.

Care Turcie?

Pentru multi romani, Turcia reprezinta sursa micului trafic cu blugi demarat dupa revolutie si destinatia exotica a unor vacante mai atragatoare decit cele din tara, dar mai ieftine decit cele din Grecia si Spania. Germania, casa unei puternice comunitati turce, gindeste insa diferit.

Pe fondul somajului ridicat si al economiei slabite, germanii se tem acum de o noua migratie masiva a muncitorilor