Rolul lui Cristian Tudor Popescu in discreditarea Pietei Universitatii a fost mic in comparatie cu cel al sefilor sai, care au scris ca „legionarii au iesit in uniforme pe strazi". Dar si in scenariile mari exista roluri mici si indispensabile.
Am auzit, recent, la Cluj, o poveste din vremea in care, inainte de decembrie ’89, Doina Cornea era un „obiectiv" al Securitatii. Un tinar securist, de grad foarte mic (nu-i exclus sa fi fost doar militar in termen plasat in dispozitiv), primise, din partea sefilor sai, o sarcina in aparenta simpla, lipsita de riscuri: sa o scuipe pe Doina Cornea pe strada. Atit si nimic mai mult.
Nu trebuia nici sa o bruscheze, nici sa o faca unguroaica nenorocita, nici sa-i asculte telefoanele si nici sa-i violeze corespondenta. De asta se ocupau altii. Dar, pentru ca munca acestora sa fie eficienta, totul se intregea cu acest scuipat, pe strada, pe obrazul disidentei. Conta si scuipatul, facea parte din dispozitivul de urmarire, descurajare, izolare si discreditare.
Pe acest responsabil cu scuipatul il framinta foarte tare ideea ca s-ar putea ca, in momentul in care trebuia sa-si duca misiunea la bun sfirsit, sa nu aiba destula saliva in gura si, din cauza acestui neajuns, sa fie banuit de sefi ca nu isi serveste patria asa cum trebuie. O uscaciune temporara a gurii l-ar fi putut pune, cine stie?, chiar in postura de tradator.
Asa ca tinarul se ingrijea sa bea apa mereu si facea probe ale capacitatii sale de scuipator. Pina la urma a indeplinit cu bine aceasta misiune, Doina Cornea n-a prea iesit din casa, iar misiunea lui era sa o scuipe pe strada, nu in curte.
Cind, induiosata de cei care o supravegheau in frig si ploaie, disidenta a iesit la ei cu ceai, responsabilul cu scuipatul s-a bucurat ca avea de unde sa produca saliva, in cazul in care „obiectivul" ar fi iesit in strada i
