Spatiul public autohton este dominat de discutiile cu privire la urmarile integrarii in Nato si ale parteneriatului strategic cu Sua, inclusiv prezenta trupelor romanesti in Irak, precum si ale apropiatei, dar problematicei integrari in Uniunea Europeana.
Nu prea se discuta consecintele unui fenomen mult mai profund si plin de urmari decat integrarile, anume globalizarea. Isteria declansata de rapirea ostaticilor jurnalisti in Irak a demonstrat cat de precar este angajamentul Romaniei fata de aranjamentele de securitate in care ne-am trezit, mai mult fara merite, dupa 11 septembrie 2001. Daca ne vom integra in Ue, partea adormita a natiunii noastre va descoperi ca prosperitatea mult asteptata este posibila doar printr-o munca mult mai intensa si prin respectarea unor standarde de calitate care deocamdata lipsesc din cam toate domeniile. Suntem europeni doar din punct de vedere geografic si spiritual-religios, ca parte a crestinatatii, nu si din punctele de vedere ale culturii politice, civilizatiei, mentalitatilor colective, institutional, economic, comercial, ale infrastructurilor etc. Asta daca judecam global, pentru ca desi ideea lui Nastase (dupa infrangerea sa la alegerile prezidentiale) cu privire la existenta a "doua Romanii" este eronata, natiunea noastra este extrem de fragmentata si diversificata interior. Exista insule societale si o multime de indivizi care traiesc, gandesc si actioneaza ca niste europeni sau ca niste cetateni ai lumii globale, dar marile aglomerari colective traiesc fie intr-un perpetuu Ev Mediu rural, fie in megalopolisurile lumpenproletare ale cartierelor de blocuri, dominate de alienare morala si sociala. Lumile acestea se intrepatrund, coexista, dar cultura politica participativa nu reuseste sa se impuna intr-o lume dominata fie de stagnare, fie de relativism cinic. Tocmai in mediul acesta se petrece globalizarea, care se
