Calatoria democratiei prin lumea asta si-a mai incheiat o etapa. Uniunea Europeana a fost construita pe principiul unanimitatii pentru ca in cazul unui blocaj se apela la amendamentul compromisului care oferea pina la urma o solutie. Acest motor democratic in doi timpi s-a gripat.

Ma declaram optimist in urma cu citeva saptamini, imediat dupa respingerea proiectului de Constitutie europeana la referendumul din Franta. Credeam ca aplecarea celor de pe Batrinul Continent spre negocieri cu orice pret, urmate de compromis cu orice pret, va ramine o abilitate care va fi pusa in practica imediat dupa acel moment de deruta.

Inca mai sper ca acest lucru se poate realiza, dar nu cred ca aceasta mai poate fi o solutie. Dupa cum zice si o remarca desteapta, dar ajunsa deja, prin utilizare frecventa, un semi-cliseu, asistam la o schimbare de paradigma. Pentru actuala gripa a europenilor, aspirina „compromis", urmata de tamaduitorul sirop de tuse „unanimitate", nu mai merge. Pur si simplu, nu mai merge.

Visul unei democratii a unanimitatii, bineinteles doar la nivel interstatal, devine din ce in ce mai indepartat. Timp de 50 de ani, constructia europeana s-a cladit si a functionat pe principiul unanimitatii. Toti membrii trebuie sa fie de acord cu o propunere pentru ca aceasta sa fie pusa in practica.

De aceea, de exemplu, daca parlamentul unui singur stat respinge Tratatul de Aderare a Romaniei, integrarea tarii noastre este blocata. Cam acelasi lucru a fost si in cazul Tratatului Constitutiei Europene. La fiecare criza, liderii europeni se intilneau si negociau pina cadeau de la masa, si pina la urma compromisul aparea inevitabil. Inevitabilul s-a produs.

Compromisul nu s-a mai nascut in urma summitului de la sfirsitul saptaminii trecute de la Bruxelles. Dimpotriva. Rana usoara rezultata in urma taieturii cu muchia Co