Show-ul mediatic al eliberarii lui Miron Cozma a inceput marti, 14 iunie, la ora 18. Desfaceti sampania, iese Cozma, au urlat doi politisti dintr-o masina duhnind a transpiratie si a manele date la maximum. La scurt timp apare Luceafarul. Transpirat, cu degetul mare de la mana patat de cerneala. Sa fie clar, oamenii din Piata Universitatii au murit pana in 14 iunie, ziua in care am ajuns eu la Bucuresti. Minerii au fost manipulati. Nu eu am dat ordin. Am fost condamnat la 17 ani de inchisoare pe dosarul lui Iliescu, sunt declaratiile cu care a debutat telenovela eliberarii lui Cozma. Acum exact 15 ani, la aceeasi ora, minerii se odihneau la Unitatea Militara de pe Soseaua Oltenitei, epuizati de cate ciomege, lanturi si tarnacoape manuisera.
Eliberat in 14 iunie de Judecatoria Craiova, care a decis ca revocarea decretului de gratiere din 17 decembrie 2004 semnat de presedintele Ion Iliescu este ilegala, Cozma si-a inceput aproape instantaneu viata politica. A multumit din suflet justitiei care a inceput sa-si faca treaba, Monicai Macovei, aceasta femeie care vrea sa afle adevarul, si a lovit cu precautia necesara in guvernul care a jucat fotbal-tenis cu mine. Adica in fostii tovarasi de mineriada. Actiunea a fost pregatita de oamenii lui Iliescu. Iliescu m-a vrut pe mine ministru de Interne in 94 ca sa pot organiza un sistem represiv si comunist pe placul dansului, perora Cozma, omitand, evident, sa spuna esentialul, ca Iliescu l-a chemat in Bucuresti. Tovarasul Iliescu, pentru ca domn n-a fost niciodata, a multumit minerilor pentru ca, in naivitatea sa, credea ca va fi presedinte pe viata, ca si Ceausescu. Nici nu credea ca va fi tras la raspundere. Nici macar nu e un asa mare om politic, a rabufnit fostul ortac, brusc metamorfozat in anticomunist feroce, revolutionar de profesie si democrat sadea. Ca asa l-o fi sfatuit avocatul sau ca, in
