Capela Spitalului Clinic de Urgenţă a fost ieri gazda unei eveniment special pentru Centrul Materna. Doi dintre bebeluşii de aici au primit botezul ortodox, având ca naşă o femeie cu suflet mare, scriitoare Maria Tereza Socol.
Ştefănuţ are două luni şi jumătate. La naştere, doctorii l-au poreclit "Leonard Doroftei", pentru că avea o putere extraordinară în mâini şi picioare. Acum are şase kilograme şi jumătate şi stă, împreună cu mama, la Centrul Materna. Alexandru tocmai a împlinit o lună. Este un copil foarte cuminte şi nu a scâncit deloc în timpul slujbei. Şi el stă în Centru, împreună cu mama şi cu sora lui. Ana Chirteş, preşedintele organizaţiei Salvaţi Copiii Mureş, cea care a făcut posibil acest botez, a ajutat-o pe naşă pe timpul slujbei religioase. Spune că Alexandru şi Ştefănuţ sunt două nume mari, şi că, fără îndoială, copii se vor ridica la înălţimea lor. De altfel, Centru Materna a reprezentat pentru cei doi copii un prim noroc, pentru că aici sunt îngrijiţi cum se cuvine, de către nişte oameni inimoşi.
Zi de Zi le urează să crească mari şi voinici, iar oamenilor cu inimă mare să urmeze exemplul Mariei Tereza Socol. (C.A.)
Capela Spitalului Clinic de Urgenţă a fost ieri gazda unei eveniment special pentru Centrul Materna. Doi dintre bebeluşii de aici au primit botezul ortodox, având ca naşă o femeie cu suflet mare, scriitoare Maria Tereza Socol.
Ştefănuţ are două luni şi jumătate. La naştere, doctorii l-au poreclit "Leonard Doroftei", pentru că avea o putere extraordinară în mâini şi picioare. Acum are şase kilograme şi jumătate şi stă, împreună cu mama, la Centrul Materna. Alexandru tocmai a împlinit o lună. Este un copil foarte cuminte şi nu a scâncit deloc în timpul slujbei. Şi el stă în Centru, împreună cu mama şi cu sora lui. Ana Chirteş, preşedintele organizaţiei Salvaţi Copiii Mureş, cea care a făcut posibil acest botez